Votul ONU asupra unei rezoluţii privind o îmbunătăţire a situaţiei umanitare catastrofale din Fâşia Gaza, amânat din nou

62392589
Getty

Un vot al Consiliului de Securitate al ONU asupra unui proiect de rezoluţie privind p îmbunătăţire a situaţiei umanitare catastrofale din Fâşia Gaza a fost amânat din nou, miercuri, relatează AFP şi CNN.

”Consiliul de Securitate s-a pus de acord să continue azi (miercuri) negocierile şi să dea mai mult timp diplomaţiei. Iar preşedinţia va reprograma votul mâine dimineaţă”, a declarat presei, în urma unor consultări cu uşile închise José Javier De la Gasca Lopez Dominguez.

Votul acestui proiect, iniţiat de către Emiratele Arabe Unite (EAU) a fost amânat de mai multe ori, din cauza unor dezacorduri cu privire la faptul că textul ar fi susţinut de către Statele Unite sau că americanii s-ar abţine de la vot, permiţând astfel o adoptare.

O sursă deiplomatică declară CNN că punctele-cheie din proiect aflate în discuţie sunt o formulare cu privire la un ”armistiţiu” şi un îndemn al ONU la ”înfiinţarea unui mecanism de monitorizare în Fâşia Gaza cu personalul şi echipamentul necesare, sub autoritatea secretarului general al ONU”.

BLINKEN CERE SĂ SE EXERCITE PRESIUNI ASUPR HAMAS

 

Pe de altă parte, secretarul de Stat american Antony Blinken îndeamnă miercuri lumea să exercite presiuni asupra mişcării islamiste palestiniene Hamas - şi nu doar asupra Israelului -, în contextul unei amplifăcări a unor critici la nivel internaţional împotriva campaniei militare a Israelului în Fâşia Gaza.

”Se pare că exisrtă o tăcere asupra a ceea ce ar putea să facă Hamas, ar trebui să facă, trebuie să facă dacă vrem să punem capăt suferinţei bărbaşilor, femeilor şi copiilor nevinovaţi”, a declarat într-o conferinţă de presă Blinken .

”Ar fi bine ca lumea să se unească în jurul acestei idei”, a apreciat el.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62412139
Avertismentul care vine din România: După Ucraina, Putin va ataca Moldova. ”Vom contraataca dacă va fi necesar”
După Ucraina, următoarele ținte ale Kremlinului ar putea fi Moldova și țările baltice, a avertizat șeful armatei belgiene, Michel Hofman, aflat într-o vizită în România.
62250939
Tusk s-a ținut de cuvânt: Noul guvern al Poloniei demite șefii de televiziune, radio și știri de stat
Noul guvern polonez a demis conducerea de top a televiziunii publice, respectând promisiunea din campanie de a reforma radiodifuzorul care a funcționat ca un purtător de cuvânt al predecesorului său populist de dreapta, scrie The Guardian.
62368417
16 candidați s-au înscris în cursa pentru președinția Rusiei. Unul candidează din închisoare, pentru ”a-l provoca pe Putin”
16 candidați s-au înscris până acum în cursa pentru președinția Rusiei, al cărei câștigător se cunoaște deja. Unul dintre ei, odinioară apropiat al Kremlinului, va candida din închisoare, spunând că vrea astfel să-l provoace pe Vladimir Putin.