Zelenski, mesaj indirect pentru Trump: Nu vom accepta niciun acord de pace încheiat fără Ucraina la masa negocierilor

62457244
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina nu va accepta să îi fie decisă soarta în lipsă printr-un acord între Moscova şi Washington.

El a cerut ca Europa să primească un loc la masa negocierilor pentru încheierea războiului provocat de invazia rusă, după ce preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, au anunţat miercuri în urma unei discuţii telefonice iniţierea acestor negocieri, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Preşedintele ucrainean a descris drept "neplăcut" faptul că Trump a ales să vorbească cu Putin înaintea lui, dar a susţinut că nu crede că această alegere a preşedintelui american ilustrează priorităţile SUA.

"Important acum este ca lucrurile să nu meargă conform planului lui Putin, în care el vrea să facă totul în aşa fel încât să desfăşoare negocieri bilaterale" cu SUA, a mai spus Zelenski, într-o declaraţie acordată presei la o centrală nucleară ucraineană unde s-a oprit în drum spre Conferinţa de Securitate de la München.

"Noi, ca ţară independentă, pur şi simplu nu vom putea accepta vreun acord fără implicarea noastră", a susţinut preşedintele ucrainean. El a cerut ca SUA şi Ucraina să schiţeze un plan de încheiere a războiului înainte de a discuta cu Rusia. "Reuniunile între Ucraina şi SUA sunt prioritare pentru noi. Şi numai după aceste reuniuni, după elaborarea unui plan pentru a-l opri pe Putin, cred că va fi corect să vorbim şi cu ruşii", a indicat Zelenski.

Preşedintele american Donald Trump a provocat stupoare când a anunţat miercuri că "probabil" se va întâlni în curând cu omologul său rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puţin timp după o convorbire telefonică în care ei au convenit să iniţieze "imediat" negocieri pentru oprirea războiului în Ucraina. Aliaţii europeni ai SUA, luaţi prin surprindere de acest anunţ şi îngrijoraţi de posibilitatea de a fi excluşi dintr-o înţelegere între Washington şi Moscova, cer acum un loc la masa negocierilor.

"Orice acord (încheiat) pe la spatele nostru nu va funcţiona, orice acord va avea de asemenea nevoie de participarea Ucrainei şi a Europei", a spus joi şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, la sosirea la sediul NATO la o reuniune a miniştrilor apărării ai Alianţei. Kallas a promis că UE va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză un acord de pace încheiat peste capul Kievului de către Washington şi Moscova.

După convorbirea cu Putin, Trump a discutat şi cu Zelenski. Preşedintele ucrainean se întâlnise cu câteva ore în urmă la Kiev cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care i-a prezentat un proiect de acord economic, în cadrul negocierilor de pace, după ce Trump a cerut acces la resursele de metale rare (pământuri rare) ale Ucrainei. Zelenski, care s-a declarat deja de acord ca Ucraina să împartă cu SUA aceste zăcăminte, speră să semneze acest acord economic cu reprezentanţii Washingtonului în acest weekend în Germania, în marja Conferinţei de Securitate de la München.

În contextul aşteptatelor negocieri de pace, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a considerat nerealiste aderarea Ucrainei la NATO şi revenirea acestei ţări la graniţele de dinainte de 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei au lansat primul conflict armat. Confruntat cu criticile aliaţilor europeni, şeful Pentagonului a spus joi, la începutul reuniunii miniştrilor apărării din ţările NATO, că nu consideră nicidecum un act de "trădare" iniţiativa lui Trump de a aborda direct cu Putin iniţierea negocierilor de pace în Ucraina.

Preşedintele Zelenski a mai susţinut joi că, în discuţia pe care a avut-o miercuri cu Donald Trump, nu a abordat cu acesta chestiunea aderării Ucrainei la NATO, adăugând însă că ştie că SUA nu doresc ca Ucraina să facă parte din această alianţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
După Santorini, încă o insulă din Grecia a fost plasată în stare de urgenţă din cauza activităţii seismice intense

Insula grecească Amorgos, vecină cu Santorini, a fost plasată şi ea, miercuri, în stare de urgenţă de către autorităţile greceşti de protecţie civilă din cauza activităţii seismice intense, relatează AFP.

Bărbatul care a intrat cu maşina în mulţime la München a fost identificat. Era cunoscut poliției pentru furt și droguri

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite, o parte foarte grav, în incidentul de joi din centrul oraşului München în care un autoturism a intrat într-un grup de oameni, potrivit oficialilor şi pompierilor, transmite dpa.

Kaja Kallas: „Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă Kievul refuză un acord de pace Trump - Putin”

Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză termenii vreunui acord de pace convenit de Rusia şi SUA, a declarat joi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas.

Recomandări
Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.