Volodimir Zelenski, mesaj adresat după încoronarea Regelui Charles al III-lea. „Adevăraţi prieteni ai Ucrainei”

62345525
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Regele Charles al III-a după încoronare.

 

Ucraina a fost reprezentată la evenimentul istoric de Olena Zelenska şi de premierul Denîs Şmîhal, scrie News.ro.

„Prim-ministrul Ucrainei şi Prima Doamnă a Ucrainei reprezintă astăzi ţara noastră în Regatul Unit, unde a avut loc încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.

În numele întregului popor ucrainean, felicit Majestăţile Lor, adevăraţi prieteni ai Ucrainei, pentru acest eveniment istoric care începe o nouă eră a monarhiei britanice. Îi doresc regelui Charles al III-lea mulţi ani de domnie şi poporului Regatului Unit îi doresc prosperitate şi victorii comune cu noi.

A fost o onoare pentru mine să îl cunosc personal pe Majestatea Sa la Londra, îmi amintesc conversaţia noastră, îmi amintesc de emoţia sinceră pentru Ucraina şi ucraineni. Şi vă mulţumesc pentru sprijin! Mulţumesc tuturor britanicilor!”, a spus Zelenski în discursul său de sâmbătă.

La opt luni după ce a devenit rege, Charles al III-lea a fost încoronat, sâmbătă, la Westminster Abbey, în cadrul unei ample ceremonii religioase, în faţa a aproape 2.300 de invitaţi.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62121727
Un angajat al unui hotel, acuzat că a intrat în cameră peste un bărbat și i-a supt degetele de la picioare
Un client al unui hotel din Nashville s-a trezit și l-a găsit pe un angajat în timp ce îi sugea degetele de la picioare, potrivit poliției.  
62315171
Şase ucraineni, ucişi de tiruri ruse în timp ce participau la o operațiune de deminare în Herson
Şase ucraineni au fost ucişi de tiruri ruse, sâmbătă, în timp ce participau la o operaţiune de deminare în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, au anunţat oficiali ucraineni.  
62345522
Prințul William și-a sărutat tatăl în timpul încoronării. Ce se află în spatele acestui gest emoționant | FOTO
Regele Charles al III-lea a părut emoționat în timp ce fiul său cel mare, prințul de Wales, i-a adus un omagiu și l-a sărutat pe obraz după ce a fost încoronat Rege al Regatului Unit al Marii Britanii.