Unul dintre cei mai vânați teroriști din lume ar fi stat ascuns aproape de o bază americană

62027828
Getty

Fondatorul grupării extremiste a talibanilor, defunctul mollah Omar, a trăit ani de zile în apropierea unei baze americane, în sudul Afganistanului.

În acest timp, el era unul dintre cei mai căutaţi oameni din lume de către Washington, dezvăluie, într-o carte, o jurnalistă olandeză care a petrecut mult timp în această ţară, relatează AFP, potrivit News.ro.

”În căutarea unui inamic” de jurnalista Bette Dam, o biografie în olandeză încă netradusă a mollahului fără un ochi, dezvăluie că acesta locuia la 5 kilometri de o bază americană în provincia Zabul.

El a trăit ani de zile izolat, refuzând să-şi întâlnească familia şi scriind notiţe într-un limbaj imaginar, scrie autoarea care, în cinci ani de anchetă jurnalistică, afirmă că a intervievat zeci de lideri talibani, dar şi garda de corp a mollahului Omar.

Washingtonul, care a promis o recompensă de 10 milioane de dolari în schimbul capturării sale, considera că mollahul Omar s-a refugiat în Pakistanul vecin.

Potrivit cărţii, mollahul Omar i-a transmis puterea sa - la căderea în 2001 a regimului taliban, după ce a condus timp de cinci ani Afganistanul - altui cadru din cadrul mişcării, cu scopul de a deveni un fel de lider spiritual.

El s-a refugiat mai întâi într-un mic complex, la Qalat, capitala regională a provinciei Zabul (sud). Familia cu care a trăit timp de trei ani nu ştia cine era.

Forţele americane au eşuat să-l captureze - în două rânduri -, scrie jurnalista independentă. Prima oară, mollahul Omar s-ar fi ascuns singur, după nişte copaci, în timp ce trecerea o patrulă. A doua oară, trupe străine ar fi percheziţionat întregul complex, mai puţin camera în care se afla mollahul.

În timp ce baza Lagman era în construcţie, în 2004, la câteva sute de metri de refugiul său, el şi-a schimbat ascunzătoare, tot în provincia Zabul. Însă, puţin mai târziu, o a doua bază, Wolverine, a fost ridicată la cinci kilometri de ascunzătoarea sa.

Peste 1.000 de militari americani, dar şi membri ai forţelor speciale britanice şi americane se aflau în bază. Însă, în pofida groazei de a fi prins, mollahul Omar nu s-a mai mişcat de acolo, aventurându-se rar afară şi ascunzându-se adesea în tuneluri, atunci când avioane americane bombardau, se arată în carte.

Fondatorul talibanilor a petrecut ani de zile în izolare, ascultând ştiri BBC în limba pashtu. El a murit în 2013. Talibanii i-au ţinut decesul secret timp de doi ani.

Preşedinţia afgană, prin purtătorul său de cuvânt Haroon Chakhansuri, a ”respins ferm” ”afirmaţii delirante”, care vizează, în opinia sa, ”să creeze şi să construiască o identitate a talibanilor şi susţinătorilor lor străini”.

”FOARTE SURPRINS”

”Avem suficiente probe care arată că trăia şi a murit în Pakistan. Punct”, a scris el pe Twitter.

Fostul director CIA David Petraeus, care a fost comandantul armatei americane în Afganistan, s-a arătat sceptic. ”Aveam acces la tot Afganistanul şi aş fi foarte surprins ca mollahul Omar să-şi fi asumat acest risc”, a declarat el cotidianului Wall Street Journal (WSJ).

Fostul ministru afgan de Interne Amrullah Saleh, şeful serviciilor de informaţii din 2004 în 2010, a anunţat, la rândul său, că deţine grămezi şi grămezi de probe” care atestă trecerea şi moartea demnitarului taliban în Pakistan.

Autorităţile afgane acuză cu regularitate Pakistanul că le acordă refugiu talibanilor.

Cartea a fost publicată în contextul în care americanii şi insurgenţii talibani negociază, de la sfârşitul lui februarie, la Doha, o posibilă ieşire din criză, după peste 17 ani de război.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62027727
Martor: Înainte să se izbească de pământ, din avion ieșea fum și se auzea un zgomot ciudat
Un tânăr care se afla în zona localității Bishoftu când avionul companiei Ethiopia Airlines s-a prăbușit a povestit că înainte să se izbească de pământ, se putea observa un fum dens ieșind din aeronava care „scotea un zgomot neplăcut.”
62027824
Keith Flint, solistul The Prodigy, s-a spânzurat. Rezultatul autopsiei
Moartea vocalistului trupei The Prodigy, Keith Flint, a survenit în urma spânzurării, se indică în raportul întocmit după autopsie, prezentat la o audiere în cadrul anchetei privind moartea artistului şi citat de BBC.
62027821
Țara în care a devenit mult prea periculos să mergi la școală
BBC a realizat un reportaj despre situația elevilor din Burkina Faso, care nu mai sunt lăsați de părinți să meargă la școală pentru că se tem pentru siguranța lor.