Ungaria a intrat din nou în carantină totală, în urma creșterii alarmante a cazurilor de Covid-19

×
Publicitate

Şefa Comisiei Europene promite că începând din aprilie, țările membre ale Uniunii vor primi o cantitate mai mare de vaccin anti-COVID.

Astfel, în al doilea trimestru sunt așteptate pe continent 300 de milioane de doze. Până acum, Uniunea Europeană a aprobat serurile „Pfizer”, „Moderna” şi „Astra Zeneca”.

Agenţia Europeană a Medicamentului ar urma să avizeze joi și vaccinul producătorului american: „Johnson&Johnson”.

Accelerarea campaniei de imunizare este critică, în condițiile în care multe țări europene sunt îngenuncheate de al al treilea val al pandemiei, în frunte cu Ungaria, Cehia și Slovacia.

Ungaria a intrat din nou în carantină totală

 

De luni, Ungaria este din nou în carantină totală. Toate școlile, grădiniţele, serviciile şi magazinele neesenţiale vor rămâne închise cel puțin o luna, într-o încercare de a frană ceea ce autorităţile de la Budapesta consideră a fi al treilea val al pandemiei de COVID-19.

Tara cu aproape 10 milioane de locuitori a înregistrat în ultima săptămână în medie 5.113 noi cazuri de COVID-19 şi 133 de decese pe zi.

Între timp, peste un milion de unguri au primit cel puţin prima doză dintr-unul din cele cinci vaccinuri folosite, inclusiv cel rusesc și cel chinezesc.

Ungaria a fost prima ţară membră UE care a comandat vaccin din Rusia și China. I-au urmat exemplul și Slovacia și Cehia, care au primit ori sunt pe cale să primească doze de Sputnik V.

Cehia și Slovacia sunt, de altfel, țările europene cele mai lovite de valul al treilea, ajungând să ceară statelor vecine să le preia zeci de pacienți în stare gravă, întrucât spitalele lor sunt în punctul critic.

În ultimele 2 săptămâni, Slovacia, ţară cu 5,4 milioane de locuitori, a înregistrat în medie 24 de decese la 100.000 de locuitori, rata cea mai mare din lume.

Iar Cehia are cea mai mare rata de infectare din Uniunea Europeana, cu 1.400 de cazuri noi la suta de mii de locuitori, în ultimele 14 zile.

Guvernul de la Praga a instituit un lockdown sever începând din 1 martie. Premierul Andrei Babis şi-a avertizat compatrioții că anul acesta Paştele catolic, fixat pe 4 aprilie, va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără ca oamenii să iasă din locuințe.

O altă măsură decisă de autoritățile cehe este ca toate companiile cu peste 50 de angajaţi să-și testeze săptămânal angajaţii, acţiune subvenţionată de guvern pentru a menţine funcţională economia.

În schimb, israelienii par să fi trecut cel mai greu hop. După șase luni cu lacătul pe ușă, s-au redeschis restaurantele și barurile. Însă le pot trece pragul doar cei vaccinați și cei vindecați de COVID.

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian: „E o zi mare, deschidem restaurantele cu acest "pașaport verde", revenim la viață. Încă trebuie să ne protejăm, să purtăm măști, să păstrăm distanța fizică. Dar ne revenim."

Până acum s-au vaccinat 5 milioane de israelieni, adică peste 53% din populație.

Cu totul altlfel stau lucrurile în Germania, care a imunizat doar 6% din populație. Guvernul Merkel este tot mai criticat pentru gestionarea campaniei de vaccinare.

O parte a problemei este că imunizările pot fi făcute doar la centre speciale, nu și la cabinetele medicale. În Marea Britanie, medicii de familie administrează vaccinuri anti-Covid de luni de zile, reușind inocularea a peste 30% din populație cu prima doză.

O alta greșeală imputată guvernului federal german este decizia pripita a autorității de reglementare de a limita administrarea serului Astrazeneca doar până la 65 de ani.

Acest lucru a afectat masiv încrederea populației în serul britanic. Și, desi intre timp a fost anulată restricția, Germania are în prezent un stoc de 1,3 milioane de doze ale vaccinului AstraZeneca.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62176956
Preşedinta Comisiei Europene: UE ar putea bloca şi alte exporturi de vaccin anti-Covid-19

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avertizat luni că şi alte ţări ar putea bloca exporturi de vaccinuri anti-COVID-19, aşa cum a făcut Italia cu un lot al AstraZeneca, relatează AFP.

62176956
UE urmează să primească în martie 50 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19

Ursula von der Leyen a anunţat luni că se aşteaptă ca Uniunea Europenaă să primească 100 de milioane de doze de vaccin anti-Covid pe lună în al doilea trimestru, în care vaccinarea se desfăşoară cu încetinitorul, relatează AFP.

62174379
Italia a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru persoanele de peste 65 de ani

Ministerul Sănătăţii italian a autorizat luni administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani, transmite AFP.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.