Ungaria a devenit țara cu cea mai ridicată rată a inflației din toată Uniunea Europeană. Guvernul de la Budapesta, în alertă

×
Publicitate

Guvernul de la Budapesta caută modalități de a forța marile lanțuri de magazine să reducă prețurile la unele alimente de bază, într-o încercare disperată de a domoli inflația.

Cele mai noi date Eurostat arată că Ungaria este țara cu cea mai ridicată rată a inflației din toată Uniunea Europeană: 25, 6%. Dar, la produsele alimentare este "extremă", spun economiștii: de 47%.

În Piața Mare din Budapesta, o pensionară de 83 de ani se hotărăște greu ce ardei să alegă pentru supă. Dar spune că banii îi sunt drămuiți și nu-și poate permite să lase nimic la voia întâmplării atunci când face piața: „Nu mai cumpăr fructe deloc. Mai primim cartofi de la municipalitate, așa că la cartofi fac economie... Dar ceapa s-a scumpit rău, 700 de forinți (9 Lei). Totul s-a scumpit. Cred că mâncarea în Ungaria este cea mai scumpă din Europa”.

Inflația în cazul produselor alimentare a crescut dramatic în Europa, în ultimele luni, media în cele 27 de țări membre este de 19,5%. Dar în Ungaria tot ce ține de mâncare a trecut , în medie de 47%. Următoarea în top este Lituania.

Suntem nevoiți să vindem mai scump, pentru că și costurile noastre sunt mari, spun, la rândul lor, producătorii.

Jozsef Varga, producător: „În general am scumpit tot ce vând cu 20-30%. Energia s-a scumpit, te costă mai mult să cultivi legume. Transportul e mai scump, carburantul costă mai mult. Toate acestea împing prețurile în sus, tot mai mult”.

Anumite produse alimentare aproape că și-au dublat prețul

Ungaria este un producător important de produse agricole, dar nici importurile nu sunt neglijabile. Și normal pe bani mulți după devalorizarea forintului maghiar, cu peste 40% față de dolar și cu peste 20% față de euro, în 2022.

Peter Virovacz, economist ING Ungaria: „Cele mai noi date disponibile, pentru februarie, arată o scădere anuală de 10% în vânzările cu amănuntul. Am ajuns la un punct unde prețurile au crescut atât de mult, iar rezervele financiare ale gospodăriilor au sărăcit într-atât, încât oamenii strâng cureaua, au început să consume mult mai puțin”.

În ultimul an, anumite produse alimentare aproape că și-au dublat prețul în Ungaria. Laptele, ouăle, untul și pâinea s-au scumpit, cu un plus variind între 72 și 80% - într-o țară in care salariul mediu net este sub 820 de euro, pe lună.

Și uleiul pentru gătit costă. Iar proprietara unei patiserii spune că a ajuns să folosească ulei de măsline, în loc de unt la prăjituri.

Scumpirea hranei a dus la creșterea generală a inflației în Ungaria, care a atins 25,6%, de asemenea cea mai mare din Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62341544
Germania și Ungaria par să pună primele piedici Ucrainei de a adera la NATO: „Nu este momentul să decidem acum”

Ucraina se va alătura NATO, dar trebuie să câștige mai întâi împotriva Rusiei, transmite secretarul general Jens Stoltenberg.

62341493
Efectele războiului: Cererea de pastile pentru disfuncții erectile aproape s-a dublat în Rusia. Cum se tratează Putin

Cheltuielile rușilor pentru medicamente care tratează disfuncția erectilă a crescut cu 75% de la începutul războiului din Ucraina, arată un studiu realizat de un centru de tehnologii din Moscova.

 

62341492
O nouă schimbare la nivel înalt în armata Rusiei. Decizia drastică luată de Vladimir Putin

Kremlinul l-a retrogradat pe comandantul Flotei ruse din Pacific, amiralul Serghei Avakianţ, pe fondul unei verificări-surpriză a pregătirii forţelor pe care le conducea, în cadrul unor exerciţii care au început la 14 aprilie şi care fuseseră lăudate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.