Un fost tenismen ucrainean critică organizatorii de la Roland Garros pentru că permit participarea jucătorilor ruşi

62249345
Getty

Fostul tenismen ucrainean Alexandr Dolgopolov a declarat, într-un interviu acordat luni RTL, că organizatorii de la Roland-Garros nu ar trebui să permită jucătorilor ruşi să participe la turneu.

 

"Organizatorilor de la Roland-Garros le lipseşte curajul. Sincer, nu este suficient să spunem că suntem împotriva războiului. Este un război împotriva naţiunii noastre, care ne afectează civilii”, a spus ucraineanul în vârstă de 33 de ani, care s-a întors la Kiev la jumătatea lunii martie pentru a-şi apăra ţara, scrie news.ro.

Federaţia Franceză de Tenis (FFT) a indicat miercurea trecută că la Roland-Garros (22 mai-5 iunie) nu va le va fi interzisă prezenţa jucătorilor ruşi, printre care Daniil Medvedev (nr. 2 mondial) şi belaruşi. "Impunem neutralitate strictă jucătorilor ruşi şi belarusi”, a declarat miercuri directorul general FFT, Amélie Oudéa-Castéra, în timpul unei conferinţe de presă. "Un sportiv individual este interzis doar dacă a fost selectat de ţara sa. Acesta este cadrul în care lucrăm, rămânem de el", a spus ea. "Deocamdată", a adăugat preşedintele FFT Gilles Moretton.

Dolgopolov i-a atacat şi pe liderii mondiali ai tenisului. "Am spus ATP: tenisul are o poziţie laşă. Cred că lumea tenisului ia decizii lipsite de curaj. Rusia trebuie interzisă din ceea ce este condus de lumea liberă. Sportivii lor trebuie să-şi condamne guvernul, să recunoască faptul că acestea sunt crime în masă".

 

Fostul jucător le-a cerut tenismenilor ruşi să-şi afirme ferm opoziţia faţă de război. "Sunt destul de sigur că sunt împotriva acestui război. Dar dacă iau o poziţie neutră, de genul „Sunt împotriva războiului”, parcă ne spun „Lasă-mă în pace, îmi trăiesc viaţa în colţul meu, nu vreau să mă implic, vreau doar să joc tenis''. Această poziţie nu este valabilă astăzi, îmi pare rău”, a adăugat Dolgopolov.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62249346
Rusia oprește negocierile privind tratatul de pace cu Japonia, ”având în vedere natura neprietenoasă”

Moscova a anunțat că a încheiat negocierile privind tratatul de pace cu Tokyo, în contextul restricţiilor unilaterale recent impuse de Japonia împotriva Rusiei, pe fondul situaţiei din Ucraina.

62249344
Mărturiile unei familii care a fugit din Mariupol: ”Ne omorau. Nu mai există un oraş acolo. 10 la sută din oameni au rămas”

Dmitro şi Tania Şveţ au petrecut primele 23 de zile ale războiului din Ucraina ascunşi în pivniţa lor, în Mariupol, împreună cu fiica lor de 7 ani, Vlada, şi cu părinţii lor.

62248406
Joe Biden: Sunt semne clare că Vladimir Putin are în vedere folosirea de arme biologice şi chimice în Ucraina

Acuzaţiile Rusiei că Kievul are arme biologice şi chimice sunt false şi arată că preşedintele rus Vladimir Putin are în vedere folosirea acestor arme de către el însuşi în războiul împotriva Ucrainei, a afirmat luni preşedintele american Joe Biden.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.