Ucraina a cerut o întâlnire cu reprezentanții Rusiei în termen de 48 de ore

62242144
Getty

Ucraina a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Rusiei și ai altor state membre ale OSCE în termen de 48 de ore.

Potrivit BBC, duminică, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a spus că întâlnirea a fost solicitată după ce Moscova a ignorat cererile oficiale ale Kievului de a-i oferi explicații legate de acumularea de trupe la graniță.

Acesta a precizat că "următorul pas" este solicitarea unei întâlniri în următoarele 48 de ore pentru "transparență" cu privire la planurile Rusiei.

Moscova a negat orice plan de invadare a Ucrainei, în ciuda faptului că aproximativ 100.000 de soldați ruși se află la granița dintre cele două state.

Chiar și așa, unele țări occidentale au avertizat că Rusia se pregătește pentru acțiuni militare, SUA spunând că Moscova ar putea dispune bombardamente aeriene "în orice moment".

În acest context, peste zece țări și-au îndemnat cetățenii să părăsească Ucraina, iar unele și-au retras personalul din ambasadele aflate în capitala ucraineană.

CBS News dezvăluit, citând trei surse, că SUA se pregătesc să-și retragă tot personalul de la Kiev în următoarele 48 de ore.

În altă ordine de idei, Kuleba a spus că Ucraina a cerut, vineri, răspunsul Rusiei cu privire la intențiile sale militare din apropierea teritoriului Ucrainei, în baza așa-numitului document de la Viena al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) din 2011, care conține un mecanism de reducere a riscurilor de securitate.

"Dacă Rusia este serioasă când vorbește despre indivizibilitatea securității în spațiul OSCE, trebuie să își îndeplinească angajamentul față de transparența militară pentru a detensiona lucrurile și pentru a spori securitatea pentru toți", a spus el.

La rândul spu, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a precizat că nu a observat nicio dovadă conform căreia Rusia plănuiește o invazie în zilele următoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62149918
Elveţienii au respins prin referendum interzicerea experimentelor medicale pe animale

Elveţienii au respins o propunere a activiştilor pentru drepturile animalelor de a face Elveţia prima ţară care interzice experimentele medicale şi ştiinţifice pe animale, în referendumuri organizate duminică.

62242138
Biden şi Zelenski au convenit să continue "diplomaţia" şi "descurajarea" în fața Rusiei

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au convenit să continue "diplomaţia" şi "descurajarea" în faţa Rusiei, într-o convorbire telefonică pe care au avut-o duminică şi care a durat aproximativ 50 de minute.

 

62241424
Sfaturile ambasadei Franţei la Kiev: Să aveţi rezerve de apă, de hrană şi îmbrăcăminte călduroasă

Ambasada Franţei la Kiev i-a sfătuit pe cetăţenii francezi din Ucraina să aibă rezerve de apă, hrană şi îmbrăcăminte călduroasă în această perioadă, în care există ameninţarea unui eventual atac al Rusiei, informează News.ro.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.