Trump i-a înmânat lui Putin o scrisoare din partea Melaniei Trump, la summitul din Alaska. Ce mesaj a primit președintele rus

62567678
Getty

Soţia preşedintelui Donald Trump, Melania Trump, a abordat situaţia dificilă a copiilor din Ucraina şi Rusia într-o scrisoare personală adresată preşedintelui rus Vladimir Putin, au declarat vineri doi oficiali ai Casei Albe.

Preşedintele Trump i-a înmânat personal scrisoarea lui Putin în cadrul discuţiilor purtate la summitul din Alaska, au declarat oficialii pentru Reuters. Melania Trump nu l-a însoţit pe preşedintele Trump în Alaska.

Oficialii nu au dezvăluit conţinutul scrisorii, în afară de a menţiona că aceasta se referă la răpirile de copii în războiul din Ucraina. Existenţa scrisorii nu a fost menţionată anterior.

Capturarea de copii ucraineni de către Rusia a fost o situaţie extrem de sensibilă pentru Kiev.

Ucraina a numit răpirile a zeci de mii de copii, duşi în Rusia sau în teritorii ocupate de Rusia fără consimţământul familiei sau al tutorilor o crimă de război care îndeplineşte definiţia genocidului din tratatul ONU.

Anterior, Moscova a declarat că protejează copiii vulnerabili dintr-o zonă de război.

Biroul ONU pentru Drepturile Omului a indicat că Rusia a provocat suferinţă în cazul a milioane de copii ucraineni şi le-a încălcat drepturile de la începutul invaziei sale la scară largă în Ucraina, în 2022.

Trump şi Putin s-au întâlnit vineri timp de aproape trei ore la o bază militară americană din Anchorage (Alaska) fără a ajunge la un acord de armistiţiu privind războiul din Ucraina, notează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62567663
REZUMAT. Ce s-a întâmplat la întâlnirea din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Cele mai importante momente
„Nu avem un acord până când nu avem un acord”, a fost una dintre declarațiile președintelui Donald Trump, la finalul discuțiilor cu Vladimir Putin.
62567635
Donald Trump declară că nu a ajuns la un acord cu Putin, în Alaska, dar că întâlnirea a fost "extrem de productivă"
Preşedintele american Donald Trump a declarat că întâlnirea sa de vineri din Anchorage, statul american Alaska, cu preşedintele rus Vladimir Putin a fost "extrem de productivă", cu toate că nu a ajuns la niciun acord cu şeful statului rus.
62567633
Vladimir Putin, de acord cu Trump că trebuie asigurată securitatea Ucrainei. Declarațiile președintelui rus
Ucraina a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american Donald Trump, cu care a purtat convorbiri la Anchorage, în statul american Alaska.