Trei scenarii pentru alegerile din SUA. Ce s-ar schimba dacă republicanii ar prelua controlul

62301608
Shutterstock

Americanii votează la alegerile intermediare, văzute în mod tradițional ca un moment crucial pentru actualul președinte. Iată trei scenarii posibile pentru următoarea perioadă, pe plan intern, dar și internațional.

Scenariul 1 - Democrații dețin Senatul, dar Republicanii iau Camera Reprezentanților

Președintele Biden și partidul său s-ar putea confrunta cu o serie de investigații. De la retragerea din Afganistan până la ancheta FBI asupra lui Trump, la politica de la frontiera de sud, dar și politicile privid Covid.

Fiul lui Biden, Hunter, ar putea fi cercetat pentru o presupusă fraudă fiscală, potrivit skynews.com.

Comitetul din Congresul SUA care investighează asaltul asupra Capitoliului ar putea fi desființat.

Există șansa ca republicanii să încerce să-l destituie pe președintele Biden. Unii cred că politicile sale liberale de frontieră constituie „crime și infracțiuni mari” care l-ar califica pentru demitere.

În rândul populiștilor de dreapta există o neliniște tot mai mare cu privire la costul ajutorării Ucrainei. Așadar ar putea exista o reducere a cheltuielilor și mai puțin ajutor pentru țara invadată.

Scenariul 2 - Republicanii iau Camera Reprezentanților și Senatul

Biden ar deveni un președinte „șchiop”. Agenda lui ar fi blocată la fiecare pas, chiar și în cazul controlului armelor sau în cazul infrastructurii.

Interdicția națională a avortului va fi supusă la vot de către Partidul Republican. Însă democrații ar putea interveni și ar putea prelungi dezbaterea pe această problemă.

Iar pe plan internațional, s-ar putea aplica primul scenariu, dar ar putea exista mai multe jocuri. Principala problemă ar rămâne sprijinul american oferit Ucrainei.

În ceea ce privelte schimbările climatice, America poate fi eliminată din orice agendă ecologică progresivă, ceea ce ar avea un impact masiv asupra obiectivelor climatice globale.

Scenariul 3 - Democrații dețin Camera Reprezentanților și Senatul

Agenda liberală a lui Joe Biden continuă. Realizarea politicilor depinde de majoritatea democraților din Senat. Iar dacă ei își vor extinde majoritatea, este de așteptat o aprofundare a agendei Build Back Better a președintelui.

Politicile privind probleme precum schimbările climatice vor fi reînviate. Dreptul la avort ar putea reveni, iar căsătoriile între persoane de același sex ar putea deveni legale.

Ucraina ar fi sprijinită în continuare atât din punct de vedere diplomatic, cât și financiar și militar.

Articol recomandat de sport.ro
Ștefania Uță, campioană mondială cu triplu record! Românca nu are rival în lume la 400 metri garduri
Ștefania Uță, campioană mondială cu triplu record! Românca nu are rival în lume la 400 metri garduri
Citește și...
Soft-uri de spionaj, folosite într-un mod ilegitim în cel puțin patru țări din Uniunea Europeană. Ce cetățeni au fost vizați

Soft-uri de spionaj au fost utilizate „într-un mod ilegitim” în cel puţin patru ţări din Uniunea Europeană - Polonia, Ungaria, Grecia şi Spania.

Anchetă la Paris privind moartea militarului francez care s-a sinucis într-un hotel din București

Parchetul militar de la Paris a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele morții militarului francez găsit mort, duminică, într-o cameră de hotel din București, a anunțat anunțat marți procuratura din capitala Franței, potrivit Le Figaro.

Șefa Tiffany's Turcia a murit după ce a căzut în mare de pe un vas de croazieră

Proprietara magazinelor de bijuterii Tiffany's din Turcia a murit după ce a căzut de pe un vas de croazieră în timpul unei vacanțe în largul coastei Tahiti, scrie Mirror.co.uk.

Recomandări
Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe liderii PSD, PNL, USR şi UDMR. Caută un acord pe legea salarizării

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni marţi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării.

Cazul ambulanței din Cluj scoate la iveală lacunele legii. Un clip fals poate fi șters de autorități abia după 10 zile

Imaginile, ori informațiile false pot să provoace panică, să pună oameni în pericol și, în cazuri extreme, chiar să ducă la violență. 

Valul de caniculă se intensifică. Cod portocaliu în șapte județe, cu temperaturi de peste 39 de grade | HARTĂ

Ziua de marți va fi extrem de caldă în cea mai mare parte a ţării, în zeci de judeţe temperaturile ajungând la 37 de grade Celsius.