Surse Semafor: Donald Trump ia în considerare să recunoască peninsula Crimeea drept parte a Rusiei

62517375
Profimedia

Administraţia preşedintelui Donald Trump se gândeşte să recunoască peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014, drept parte a Federaţiei Ruse, într-un posibil acord de pace viitor menit să pună capăt războiului din Ucraina.

 

Citând două persoane avizate în legătură cu această problemă, site-ul de ştiri Semafor, preluat marţi de Reuters, susţine că oficiali americani discută de asemenea despre posibilitatea ca Washingtonul să îndemne Organizaţia Naţiunilor Unite să face acelaşi lucru.

Reuters nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii. Potrivit Semafor, Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu pe subiect.

Semafor adaugă că Donald Trump nu a luat încă în mod oficial nicio decizie în acest sens şi că posibila recunoaştere a peninsulei ucrainene Crimeea drept teritoriu rusesc s-ar afla printre o serie de alte opţiuni luate în calcul.

Donald Trump urmează să aibă marţi o convorbire la telefon cu Vladimir Putin, pentru a încerca să-l convingă pe preşedintele rus să accepte un armistiţiu în războiul declanşat de ţara sa împotriva Ucrainei şi pentru a putea avansa spre o încetare completă a conflictului care durează deja de peste trei ani.

Peninsula Crimeea este recunoscută internaţional ca parte a Ucrainei de majoritatea ţărilor, iar Kievul a declarat în repetate rânduri că vrea înapoi peninsula de la Marea Neagră, chiar dacă a recunoscut că readucerea ei în componenţa Ucrainei prin forţă este deocamdată nerealistă.

La rândul său, Kremlinul a declarat de nenumărate ori că peninsula Crimeea, unde staţionează Flota Rusă de la Marea Neagră şi a cărei populaţie este majoritar rusofonă, este deja oficial parte a Rusiei, chestiune care, subliniază Moscova, a fost închisă "pentru totdeauna".

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62522919
Coreea de Nord condamnă atacurile Statelor Unite asupra Yemenului: ”O încălcare violentă a Cartei ONU”
Coreea de Nord condamnă recentele lovituri ale SUA asupra Yemenului, ssținând că este un act care încalcă dreptul internațional și suveranitatea unei țări.
62526127
Noi dovezi despre moartea lui Gene Hackman şi a soţiei lui. Apelurile telefonice pun sub semnul întrebării ipotezele inițiale
Incertitudinea persistă referitor la circumstanţele morţii lui Gene Hackman şi a soţiei acestuia, Betsy Arakawa, găsiţi fără viaţă la 26 februarie în locuinţa lor din Santa Fe (New Mexico).
62527849
Lovitură pentru Zelenski. Bloomberg: Vladimir Putin cere suspendarea livrărilor de arme către Ucraina, pentru armistițiu
Președintele rus Vladimir Putin cere suspendarea tuturor livrărilor de arme către Ucraina în timpul armistițiului propus de omologul său american Donald Trump, potrivit Bloomberg, care citează ”persoane care cunosc subiectul”.