SUA critică Israelul în privinţa folosirii armelor americane în Fâşia Gaza, fără a suspenda livrarea acestora

62448351
AFP

SUA au criticat folosirea de către Israel a armelor americane în Fâşia Gaza, dar fără a suspenda livrarea acestora.

 

Statele Unite nu au reușit să concluzioneze că armata israeliană a încălcat dreptul umanitar internaţional, potrivit unui raport mult aşteptat al Departamentului de Stat, difuzat vineri, notează AFP.

Raportul afirmă că este "rezonabil să se estimeze" că Israelul a folosit arme într-o manieră incompatibilă cu dreptul umanitar internaţional şi, prin urmare, cu legea americană, dar Statele Unite nu au reuşit să ajungă la "concluzii" definitive în această etapă.

Publicarea acestui raport a fost amânată cu câteva zile din cauza dezbaterilor din cadrul Departamentului de Stat.

Acesta intervine la scurt timp după ce preşedintele Joe Biden a ameninţat public că va suspenda livrarea anumitor categorii de arme dacă Israelul va lansa o ofensivă majoră în oraşul suprapopulat Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, căreia i se opune.

Preşedintele american însuşi a mandatat Departamentul de Stat în februarie să examineze dacă utilizarea de către ţări angajate într-un conflict activ şi care beneficiază de ajutor militar american, printre care Israelul, respectă legea americană.

Această evaluare pe termen lung diferă de decizia Statelor Unite de a suspenda săptămâna trecută livrarea unui transport de muniţii şi bombe destinate Israelului.

"Natura conflictului din Fâşia Gaza face dificilă evaluarea sau tragerea de concluzii despre incidente individuale", a subliniat raportul care a fost trimis Congresului.

"Cu toate acestea, având în vedere dependenţa semnificativă a Israelului de articolele de apărare fabricate în Statele Unite, este rezonabil să se estimeze că articolele de apărare (...) au fost folosite de forţele de securitate israeliene începând cu 7 octombrie în cazuri incompatibile cu obligaţiile sale în domeniul dreptului internaţional umanitar", a continuat raportul.

În ciuda unor "preocupări serioase", ţările care primesc ajutor militar american au oferit, însă, "garanţii suficient de credibile şi de fiabile pentru a permite furnizarea în continuare" de arme, a concluzionat raportul.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62448604
Condamnarea la închisoare a lui Steve Bannon, fostul consilier al lui Trump, confirmată în apel

O pedeapsă de patru luni de închisoare a ideologului populist de dreapta american Steve Bannon, un fost influent consilier al lui Donald Trump la Casa Albă, a fost confirmată vineri în apel, relatează AFP.

 

62427669
Joe Biden autorizează un nou pachet de ajutor militar de 400 milioane de dolari pentru Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a aprobat vineri un nou pachet de ajutor militar de 400 milioane de dolari pentru Ucraina, a anunţat Casa Albă.

62444293
Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru restricţionarea livrărilor de arme către Israel

Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru "abuz de putere" împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.