SUA continuă negocierile comerciale, deși instanța spune că tarifele impuse de Donald Trump sunt ilegale

62569847
Getty

Administrația Trump continuă discuțiile comerciale cu partenerii internaționali, deși o instanță federală de apel a decis că majoritatea tarifelor impuse de președinte sunt ilegale, a declarat duminică reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer.

”Partenerii noştri continuă să lucreze îndeaproape cu noi la negocieri. Oamenii merg înainte cu acordurile lor, indiferent de ce spune instanţa în această etapă”, a spus oficialul la Fox News, fără a preciza ţările implicate.

Hotărârea Curţii de Apel pentru Circuitul Federal de la Washington a stabilit vineri, printr-un vot de 7 la 4, că preşedintele nu are autoritatea explicită de a introduce tarife vamale în baza stării de urgenţă naţională, vizând atât ”tarifele reciproce” anunţate în aprilie, cât şi taxele impuse Chinei, Canadei şi Mexicului în februarie.

Decizia nu afectează însă tarifele aplicate în baza altor acte legislative, precum cele pe oţel şi aluminiu.

Trump va contesta decizia la Curtea Supremă

Trump a criticat hotărârea şi a anunţat că va face apel la Curtea Supremă, care a permis ca tarifele să rămână în vigoare până la 14 octombrie.

Consilierul comercial al Casei Albe, Peter Navarro, a spus că administraţia este optimistă în privinţa unei susţineri din partea Curţii Supreme, dominată de o majoritate conservatoare.

Experţii în comerţ afirmă că echipa lui Trump anticipase decizia şi are pregătite planuri alternative. Printre ele se află şi utilizarea unei prevederi din Legea Comerţului din 1930, care îi permite preşedintelui să impună tarife de până la 50% pe importurile din state care discriminează comerţul american.

”Dacă alte ţări cred că vor obţine scutiri de tarife, se înşală. Există opţiuni de rezervă după opţiuni de rezervă, chiar şi dacă Curtea Supremă confirmă decizia instanţei de apel”, a explicat Josh Lipsky, expert al Atlantic Council.

În timp ce Trump şi-a petrecut weekendul la clubul său de golf din Virginia, înaintea Zilei Muncii, senatorul republican James Lankford a avertizat că incertitudinea continuă afectează mediul de afaceri: ”De fiecare dată când apare o nouă decizie în instanţă, se creează instabilitate. Trebuie să rezolvăm cât mai rapid aceste lucruri.”

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Ucrainenii vor pace, dar cu garanții clare de securitate. 75% cer sprijin din partea Europei și SUA pentru oprirea războiului

O majoritate largă dintre ucraineni sunt în favoarea unei încetări a focului, însă doar dacă pot fi oferite garanţii de securitate clare, reiese dintr-un recent sondaj, conform dpa.

Cel puțin 812 morți și peste 2.700 de răniți sunt în Afganistan, după un cutremur de magnitudine 6. FOTO și VIDEO

Un seism cu magnitudinea 6 a zguduit estul Afganistanului, în apropierea graniţei cu Pakistanul, în noaptea de duminică spre luni. Potrivit autorităţilor locale, sute de persoane şi-au pierdut viaţa.

Vizită fără precedent, de 4 zile, a lui Vladimir Putin în China. Președintele Iranului și Kim Jong Un vin și ei la Tianjin

Într-o demonstrație de solidaritate împotriva Occidentului, Xi Jinping găzduiește la Tianjin, în China, un summit cu peste 20 de lideri mondiali, inclusiv Vladimir Putin și premierul Indiei.

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității, vot final. Senatorii decid soarta unui proiect de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii decid prin vot, astăzi, soarta Legii ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Momentul în care o dronă cu explozibil descoperită pe plaja Olimp a fost detonată controlat | VIDEO

Un fragment de dronă a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe plaja din Olimp. Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.