Kremlinul nu se dă bătut: Europa împiedică eforturile de pace ale lui Trump în Ucraina. Vom continua războiul

62542450
Getty

Kremlinul susţine că puterile europene împiedică eforturile preşedintelui american Donald Trump de a obţine pacea în Ucraina, relatează Reuters.

De asemenea, Kremlinul susţine că Rusia îşi va continua operaţiunile în Ucraina până când Moscova va vedea semne reale că Kievul este pregătit pentru pace.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei oficiale ruse că "partida europeană a războiului" continuă să împiedice eforturile SUA şi Rusiei în Ucraina.

"Suntem pregătiţi să rezolvăm problema prin mijloace politice şi diplomatice", a spus Peskov. "Dar până acum nu vedem reciprocitate din partea Kievului în această privinţă. Aşadar, vom continua operaţiunea militară specială", a adăugat el, folosind termenul utilizat de Rusia în legătură cu războiul pe care l-a declanşat în Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei de către zeci de mii de soldaţi în februarie 2022, după opt ani de lupte în estul Ucrainei între separatiştii susţinuţi de Rusia şi trupele ucrainene.

Statele Unite spun că peste 1,2 milioane de oameni au fost ucişi şi răniţi în război începând cu 2022. Rusia controlează în prezent aproape o cincime din Ucraina.

Puterile europene spun că nu cred că Putin îşi doreşte pacea în Ucraina. Putin a declarat în repetate rânduri că este gata să discute despre pace, dar că Rusia nu va renunţa la niciun teritoriu pe care l-a cucerit în Ucraina.

Ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, a declarat vineri că armata rusă şi-a accelerat ritmul de avans în Ucraina şi preia controlul a 600-700 km pătraţi pe lună, comparativ cu 300-400 km pătraţi la începutul anului.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62571209
Primarul din Chicago a mobilizat poliția pentru a ”respinge” militarii trimiși de Trump. ”Nu vrem tancuri în oraș”
Primarul din Chicago, Brandon Johnson, a respins o posibilă desfăşurare a Gărzii Naţionale în oraş de către guvernul federal al SUA, semnând sâmbătă un ordin executiv pentru a contracara o iminentă reprimare a imigraţiei, relatează dpa.  
62521723
Kremlinul fabrică victorii pe câmpul de luptă pentru a convinge Occidentul să abandoneze Ucraina, spun analiștii
Kremlinul folosește propaganda pentru a convinge Occidentul că victoria Rusiei este inevitabilă, afirmă analiști militari.
62571208
Germania, 10 ani de la deschiderea frontierelor. De la ”O putem face” a Angelei Merkel, la ”Nu, nu mai putem” a lui Merz
Germania marchează duminică exact 10 ani de la celebra frază rostită de cancelarul de atunci Angela Merkel, ”Wir schaffen das” (O putem face), prin care s-a decis deschiderea frontierelor pentru migranți. Azi, nu o mai pot face.