Ce se mănâncă de Revelion - superstiții culinare. La ce oră se mănâncă strugurii de Revelion

masa de revelion peste
Shutterstock

Tradițional, de Revelion ciocnim șampanie și întâmpinăm Anul Nou cu gălăgie, dar ce punem pe masă? Asta depinde, desigur, de la țară la țară.

În diverse culturi, anumite alimente sunt considerate purtătoare de noroc pentru anul ce urmează.

În România, porcul, peștele și strugurii sunt nelipsiți de pe masa de Revelion. Se spune că aduc noroc și asigură prosperitate, sănătate și belșug în anul ce urmează. Iată ce se mănâncă de Revelion pentru a avea un an ca la carte.

Superstiții culinare - ce se mănâncă de Revelion în România și în alte țări

Românii fac mese mari și îmbelșugate de Revelion și au grijă ca Anul Nou să îi prindă cu farfuriile și paharele pline.

Se spune că trebuie să mănânci pește ca să aluneci prin noul an ca peștele prin apă și se evită crustaceele și puiul, pe motiv că aduc ghinion. 

Citește și
desert craciun revelion
Deserturi de Revelion – rețete delicioase de prăjituri pentru masa de Anul Nou

Carne de porc - Porcul este văzut ca simbol al norocului de Anul Nou. Se spune că nu este bine să mănânci carne de pui pentru că "scurmă înapoi". Porcii își înfig botul în pământ și avansează, simbolizând progresul. De asemenea, după tăierea porcului de Crăciun oamenii obișnuiesc să pregătească rețete culinare ce se pretează și pentru masa de Revelion. 

Varză Varza murată sau în alte forme acompaniază adesea carnea de porc. Frunzele de varză simbolizează o viață lungă, iar varza este asociată cu bogăția.

FasoleConsumată în special de Anul Nou în sudul SUA, această leguminoasă simbolizează norocul. 

Verdețuri Legumele cu frunze verzi, cum ar fi varza kale sau frunze de varză creață (collard green), sunt simboluri ale prosperității datorită culorii lor, care amintește de bani. În tradițiile sudiste, verdețurile erau agățate și la uși pentru a alunga spiritele rele.

Orez Orezul este un aliment central în tradițiile de Anul Nou din Asia și sudul SUA. Este asociat cu prosperitatea, iar în India se crede că îndepărtează ghinionul. De altfel, în România se obișnuiește să se arunce cu orez în casele oamenilor în prima zi a anului pentru prosperitate și noroc.

Linte În Italia, lintea este consumată după miezul nopții, alături de carne de porc, datorită formei sale rotunde care amintește de monede. Este văzută ca un simbol al prosperității.

Pește - În țările nordice, heringul este un simbol al norocului, datorită solzilor săi argintii care amintesc de bani. Peștele, în general, este văzut ca un simbol al abundenței, de aceea nu lipsește de pe mesele de Revelion nici în România.

Tăiței - În multe țări asiatice, tăițeii sunt serviți de Anul Nou pentru a simboliza longevitatea. Este important ca aceștia să nu fie rupți în timpul preparării, pentru a nu întrerupe simbolul vieții lungi.

Fructe - În cultura filipineză, se aleg 12 tipuri de fructe rotunde pentru a reprezenta fiecare lună a anului. În alte culturi, rodia simbolizează fertilitatea și renașterea, iar portocalele și strugurii sunt asociate cu prosperitatea. Românii au pe masă struguri de Revelion. Tradiția spune că este bine să mănânci 12 boabe de struguri sub masă la ora 00:00, pentru noroc și prosperitate.

Găluști - Găluștile, cu forma lor ce amintește de sacii cu bani, sunt populare de Anul Nou, mai ales în tradițiile asiatice. Se crede că aduc bogăție și noroc.

Șampanie - Șampania a devenit sinonimă cu Revelionul încă din Imperiul Roman, iar în secolul al XIX-lea a fost asociată cu prosperitatea și petrecerile fastuoase. Indiferent dacă alegi prosecco sau șampanie clasică, un pahar de spumant rămâne o tradiție elegantă pentru a întâmpina Anul Nou.

Tortul Vasilopita
- Grecii savurează un tort numit Vasilopita, cunoscut și sub denumirea de „plăcinta regelui” sau „plăcintă cu busuioc”. Acest tort este preparat exclusiv pentru Anul Nou și se consumă în prima zi a anului, de Sfântul Vasile.

La ce oră se mănâncă strugurii de Revelion – tradiție și semnificație

Strugurii de Revelion se mănâncă exact la miezul nopții, atunci când ceasul bate ora 00:00 și începe Anul Nou. Acest obicei este respectat în multe țări, inclusiv în România, fiind asociat cu norocul, prosperitatea și împlinirea dorințelor în anul care urmează. Tradiția spune că trebuie să mănânci 12 boabe de struguri, câte una pentru fiecare bătaie a ceasului sau pentru fiecare lună a anului.

Fiecare bob de strugure simbolizează o lună plină de sănătate, succes și belșug. Dacă reușești să mănânci toate cele 12 boabe până când se termină bătăile ceasului, se crede că vei avea un an norocos și echilibrat. De aceea, momentul este unul plin de emoție și concentrare, iar strugurii sunt pregătiți din timp pe masă.

Obiceiul de a mânca struguri la miezul nopții de Revelion își are originile în Spania, dar s-a răspândit rapid în întreaga lume. În România, această tradiție este tot mai populară, fiind îmbinată cu alte ritualuri de Anul Nou, precum artificiile, șampania și urările de „La mulți ani”.

Tradiții culinare în lume de Anul Nou

Olanda - Oliebollen sunt gogoși rotunde, prăjite în ulei. Aluatul este amestecat cu coacăze sau stafide și presărat cu zahăr pudră. Aceste „bile” sunt servite împreună cu șampanie de Revelion.

El Salvador: Cu un minut înainte de miezul nopții, de Revelion, oamenii din El Salvador sparg un ou într-un pahar cu apă și îl lasă așa până dimineața următoare. Forma gălbenușului prezice ce va aduce Anul Nou.

China: De Anul Nou, chinezii se bucură de tang yuan—colțunași dulci din orez, umpluți cu pastă dulce de fasole, gemuri de fructe, pastă de semințe de susan, nuci și zahăr sau ciocolată. În mod tradițional, aceștia sunt fierți și serviți într-o supă clară sau cu un sirop infuzat cu ghimbir.

Turcia: În Turcia, oamenii sparg rodii pe jos la intrarea în casă, în noaptea de Revelion. Cu cât fructul se sparge în mai multe bucăți și cu cât semințele (care simbolizează fertilitatea și prosperitatea) se împrăștie mai mult, cu atât mai mult noroc va avea persoana care le sparge.

Coreea de Sud: Sud-coreenii mănâncă tteokguk,
o supă cu niște „turte” de orez, carne și legume pentru a avea noroc și pentru a mai adăuga un an la vârstă. Ei cred că împlinesc un an în plus după miezul nopții de Revelion, și nu de ziua lor de naștere. Dacă nu mănâncă această supă, înseamnă că nu mai îmbătrânesc cu un an.

Polonia: În Polonia, oamenii mănâncă de obicei hering murat, fie cu sos de smântână, fie cu ceapă, alături de alte pești afumați și murați, pateuri și chifteluțe, de Revelion, pentru noroc.

Danemarca și Norvegia: Kransekage, care înseamnă „tort coroană”, este o mâncare tradițională scandinavă servită de Revelion. Este un tort înalt, în formă de con, format din mai multe inele concentrice de tort așezate unul peste altul. Tortul este de obicei servit cu o sticlă de vin sau Aquavit în mijloc și este decorat cu ornamente, steaguri și pocnitori.

Argentina: Argentinienii cred că mâncatul de fasole în noaptea de Revelion îi va ajuta să își păstreze locurile de muncă sau să găsească altele mai bune în anul ce urmează.

Suedia:
O tradiție alimentară de Anul Nou în Suedia implică servirea unei budinci de orez cu o migdală ascunsă în interior. Cel care găsește migdala va avea 12 luni de noroc.

Iran: Pentru a întâmpina Anul Nou, mulți iranieni mănâncă kuku sabzi, un tip de omletă făcută cu ou și ierburi proaspete, și/sau faloodeh, un desert făcut din tăiței tip vermicelli și un sirop dulce.

Articol recomandat de sport.ro
Mutare de impact în România! Ștefania Stoica a semnat: "Sunt nerăbdătoare!"
Mutare de impact în România! Ștefania Stoica a semnat: "Sunt nerăbdătoare!"
Citește și...
Meniu de Revelion - rețete festive pentru masa de Anul Nou. Ce punem pe masă la petrecerea din noaptea dintre ani
Meniu de Revelion - rețete festive pentru masa de Anul Nou. Ce punem pe masă la petrecerea din noaptea dintre ani

Masa de Revelion ocupă un loc special în tradițiile românești, fiind asociată cu belșugul, sărbătoarea și începutul unui nou an. Un meniu de Anul Nou este ales cu grijă.

Deserturi de Revelion – rețete delicioase de prăjituri pentru masa de Anul Nou
Deserturi de Revelion – rețete delicioase de prăjituri pentru masa de Anul Nou

Dacă te-ai săturat de cozonac și vrei să pregătești ceva special pentru Anul Nou, aceste deserturi de Revelion vor transforma masa într-una de sărbătoare.

Program TV de Revelion 2025. Ce poți vedea la televizor în noaptea de Anul Nou
Program TV de Revelion 2025. Ce poți vedea la televizor în noaptea de Anul Nou

În noaptea dintre ani, când întreaga lume se pregătește să celebreze trecerea într-un nou capitol al vieții, PRO TV îți oferă o petrecere de neuitat!  

Mesaje de Anul Nou 2025. Cele mai frumoase urări și felicitări de Revelion 2025
Mesaje de Anul Nou 2025. Cele mai frumoase urări și felicitări de Revelion 2025

Revelionul este o sărbătoare marcată de bucurie, speranță și dorința de a începe un nou capitol al vieții. În acest context, mesajele de Anul Nou joacă un rol esențial, transmițând gânduri bune, urări de sănătate și prosperitate.

Horoscop 31 decembrie 2024, cu Neti Sandu. Cum se pregătesc zodiile pentru Revelion 2025
Horoscop 31 decembrie 2024, cu Neti Sandu. Cum se pregătesc zodiile pentru Revelion 2025

Horoscop 31 decembrie 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. Să fim împăcați cu noi înșine ar fi frumos, acum în prag de An Nou și o să ne meargă bine tot anul.  

Recomandări
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben

Țara noastră a fost cuprinsă de un val de aer polar, iar acest lucru este resimțit în toate localitățile. S-au înregistrat minime de -10 până la -14 grade Celsius.

Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână
Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână

Gripa continuă să facă victime. S-au înregistrat 8 decese într-o singură săptămână, iar riscurile rămân ridicate, avertizează specialiștii.

Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului
Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului

Regimul de la Teheran este în pragul colapsului întrucât nu are soluții pentru a potoli furia oamenilor, cred tot mai mulți analiști.