Taxele vamale impuse de Trump, declarate ilegale de o curte de apel federală din SUA. Reacția președintelui american

62569846
Shutterstock

O curte federală de apel din SUA a decis vineri că majoritatea taxelor vamale impuse de Donald Trump sunt ilegale, o lovitură dură pentru politica sa comercială, înainte ca dosarul să ajungă la Curtea Supremă, notează AFP.

 

Cu aplicarea hotărârii suspendată până pe 14 octombrie, taxele vamale contestate rămân în vigoare deocamdată.

"Toate taxele vamale sunt încă în vigoare", a reacţionat rapid preşedintele american într-un mesaj cu litere mari pe reţeaua sa Truth Social.

"Acum, cu ajutorul Curţii Supreme a Statelor Unite, le vom folosi pentru a servi ţara noastră", a adăugat preşedintele. El a făcut cunoscut astfel că va trimite problema Curţii, a cărei majoritate conservatoare a cimentat-o, pentru a soluţiona disputa în ultimă instanţă.

Lovitură pentru Trump

Hotărârea de vineri, luată cu o majoritate de şapte judecători la patru, slăbeşte ofensiva protecţionistă a şefului statului care îşi exprimase public temerile cu privire la această posibilitate la începutul acestei luni.

De la revenirea la putere în ianuarie, Donald Trump a introdus, în mai multe valuri, noi suprataxe asupra produselor care intră în Statele Unite. Acestea variază de la 10% la 50%, în funcţie de situaţie şi de ţară.

Aceste taxe vamale - diferite de cele care afectează sectoare specifice (auto, oţel, aluminiu, cupru) - au fost contestate în instanţă.

Conform textului deciziei, "legea acordă preşedintelui puteri semnificative pentru a lua o serie de măsuri ca răspuns la o urgenţă naţională declarată, dar niciuna dintre aceste măsuri nu include explicit puterea de a impune taxe vamale şi alte tarife", prerogativă a Congresului.

Motivarea judecătorilor

Judecătorii au considerat că şeful statului nu poate impune tarife nediscriminatorii, fără limite de timp sau sumă.

Or, se precizează, cele care au fost introduse "se aplică practic tuturor articolelor importate în Statele Unite", aproape indiferent de originea lor.

În mesajul său pe Truth Social, preşedintele american a denunţat decizia ca fiind "extrem de politizată". În opinia sa, dacă taxele vamale ar fi retrase, "ar fi o catastrofă completă pentru ţară", care ar fi "distrusă".

La începutul lunii august, el şi-a exprimat temerile că va trebui să ramburseze "sume uriaşe", în timp ce guvernul american se laudă că încasează zeci de miliarde de dolari din venituri suplimentare.

De asemenea, guvernul se teme că va pierde o pârghie majoră de presiune asupra partenerilor săi comerciali. Teama de taxele vamale exorbitante i-au împins pe mulţi dintre aceştia să evite să riposteze şi, în schimb, să îşi deschidă şi mai mult pieţele pentru produsele americane.

Cazul a fost examinat pentru prima dată de Curtea de Comerţ Internaţional (ITC) a SUA, care a decis la sfârşitul lunii mai că Donald Trump şi-a depăşit puterile prin impunerea unor suprataxe neţintite. 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62527913
JD Vance se declară gata să devină președintele SUA „dacă, Doamne ferește, se întâmplă o nenorocire cu Trump”

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că este pregătit să preia președinția „dacă, Doamne ferește, s-ar întâmpla o tragedie teribilă” care să îl afecteze pe Donald Trump, scrie The Independent.

62528645
Kaja Kallas: Există un sprijin larg al statelor UE pentru instruirea de soldaţi ucraineni în Ucraina după încetarea luptelor

Există un ”sprijin larg” al multor state ale Uniunii Europene pentru instruirea de personal militar ucrainean inclusiv în Ucraina după ajungerea la o încetare a luptelor cu Rusia, a afirmat vineri şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas.

 

62536709
Kremlinul neagă pregătirea unei întâlniri cu Zelenski. Aliații așteaptă până luni un semnal de la Moscova

În timp ce Kremlinul susține că întrevederea Putin-Zelenski nu a fost pregătită, președintele Ucrainei a declarat că aliații au fost de acord să aștepte până luni pentru a vedea dacă Kremlinul își arată disponibilitatea pentru o astfel de întâlnire.

Recomandări
Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut. 

Grindeanu simion inquam gc
PNL acuză PSD că face jocurile AUR în Parlament: „Manipulează procedurile parlamentare”

Deputaţii PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache şi Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democraţi că "manipulează procedurile parlamentare în conivenţă cu AUR", cu referire la două decizii luate în aceeaşi zi de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Elevi scoala
Elevul din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie și dus la audieri. Minorul a fost exmatriculat

Elevul de 13 ani care a rănit o profesoară şi doi colegi la o şcoală din Bistriţa a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă şi dus la Poliţie, pentru audieri.