Stormy Daniels, prima declarație după verdictul în cazul lui Donald Trump: Să fie un „sac de box la un adăpost pentru femei"

62443928

Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către ea, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii.

 

Vorbind pentru prima dată de când Trump a fost găsit vinovat, Daniels a declarat pentru Sunday Mirror: „Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii, lucrând pentru cei mai puţin norocoşi, sau fiind drept sac de box la un adăpost pentru femei".

Stormy, în vârstă de 45 de ani, a povestit cum simte că i s-a făcut dreptate - şi avertizează lumea înainte de o nouă candidatură a lui Trump: „Este complet şi total rupt de realitate".

De când a ieşit din boxa martorilor în procesul penal al fostului preşedinte pentru banii tăinuiţi, actriţa porno a refuzat să vorbească.

Dar, după ce l-a doborât pe cel care a fost cândva cel mai puternic om din lume, Stormy, a declarat că, în ciuda modului în care s-a făcut dreptate, nu va scăpa niciodată de ameninţările cu moartea din partea susţinătorilor lui Trump.

„Întotdeauna te simţi ca şi cum ai fi personajul negativ, chiar şi atunci când nu e cazul. A fi în instanţă a fost atât de intimidant cu juraţii care se uitau la tine, dar mă bucur că au ieşit la iveală lucrurile care au trebuit să iasă la iveală şi au dovedit că am spus adevărul tot timpul. Nu s-a terminat pentru mine. Nu se va termina niciodată pentru mine. Poate că Trump este vinovat, dar eu tot trebuie să trăiesc cu toată această situaţie”, a spus ea.

Stormy s-a declarat „şocată" de rapiditatea cu care juriul l-a găsit pe fostul preşedinte - primul lider american condamnat vreodată - vinovat de toate cele 34 de acuzaţii, spunând că acest lucru arată că au crezut în mărturia ei.

Când a fost întrebată despre ce sentinţă ar trebui să primească Trump, Stormy a spus. „Nu ştiu care ar putea fi sentinţa sau ce va înţelege Trump. Este ca atunci când ai un copil şi, uneori, îi iei telefonul sau tableta, dar dacă este pasionat de altceva, nu îi va păsa. Se va duce să îşi coloreze cărţile de colorat. Trebuie să-l pedepseşti, adică să-i iei telefonul şi tableta sau să nu-l laşi să mănânce desert. Trebuie să găseşti pedeapsa care nu doar se potriveşte cu infracţiunea, ci este corectă şi echitabilă şi care are impact asupra persoanei respective. Cine ştie ce este asta cu Trump".

Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o cu el în 2006

Juraţii l-au găsit vinovat pe Donald Trump pentru toate cele 34 de capete de acuzare formulate în acest proces istoric.

Donald Trump este primul preşedinte american judecat penal şi găsit vinovat.

Trump, în vârstă de 77 de ani, a pledat nevinovat şi neagă că ar fi avut o presupusă întâlnire sexuală cu Daniels în 2006.

Judecătorul de caz, Juan Merchan, a stabilit audierea pentru pronunţarea sentinţei pentru 11 iulie, la ora locală 10:00 a.m. (17:00, ora României).

Data este apropiată de Convenţia Naţională Republicană, care va începe pe 15 iulie, şi unde Donald Trump va fi nominalizat oficial drept candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62453953
China a trecut la amenințări. "Vom acționa cu determinare și forță". Ținta Beijingului

Ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, a declarat, duminică, în Singapore, că Beijingul ''va acţiona cu determinare şi forţă'' pentru a împiedica independenţa Taiwanului, cerând în acelaşi timp mai multe comunicaţii militare cu SUA, transmite AFP.

62419654
Armata americană a deschis focul în Marea Roșie. O dronă și două rachete au fost doborâte. Cui aparțineau

Armata americană a anunţat că a doborât sâmbătă o dronă şi două rachete lansate de rebelii yemeniţi houthi în două interceptări separate deasupra sudului Mării Roşii.

62421869
Elon Musk, dat în judecată pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

Un acţionar al Tesla a intentat un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate.

 

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).