Stoltenberg: Rusia încearcă să îngheţe luptele din Ucraina pe timpul iernii, înaintea unei ofensive în primăvară

62306404

Rusia încearcă să îngheţe luptele din Ucraina pe timpul iernii pentru a-şi întări forţele în vederea unui nou asalt în primăvară, a declarat miercuri şeful NATO, Jens Stoltenberg.

"Ce vedem acum este că Rusia încearcă să impună un fel de îngheţare a acestui război, cel puţin pentru o perioadă scurtă, pentru a se putea regrupa, repara, recupera şi apoi pentru a încerca o ofensivă mai mare în primăvară", a afirmat Stoltenberg în cadrul unui eveniment public organizat de cotidianul britanic Financial Times, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a afirmat că membrii NATO continuă să furnizeze Ucrainei arme şi sprijin "fără precedent", în ciuda îngrijorărilor privind o eventuală epuizare a stocurilor Occidentului.

"Este la fel de important să adăugăm noi sisteme, precum şi să ne asigurăm că sistemele sau armele pe care le-am livrat deja sunt efectiv operaţionale sau funcţionează eficient", a declarat Stoltenberg.

Stoltenberg: „În prezent, nu sunt reunite condiţiile pentru o rezolvare paşnică a conflictului”

"Asta înseamnă că ei au nevoie de o cantitate importantă de muniţii, de piese detaşate şi de mentenanţă", a precizat el.

Linia frontului în Ucraina s-a stabilizat de când forţele Kievului au obţinut un succes răsunător eliberând oraşul Herson şi zonele din jurul acestuia în partea occidentală a fluviului Nipru luna trecută.

Cele mai violente lupte se concentrează în prezent în jurul oraşului Bahmut, în estul ţării, pe care forţele ruse încearcă să îl cucerească de mai multe luni. SUA se aşteaptă ca luptele să continue într-un "ritm redus" în lunile următoare, cele două părţi aflate în conflict încercând să îşi reconstituie forţele.

Stoltenberg a declarat că "nu are informaţii suplimentare" despre presupusele atacuri cu drone ucrainene asupra unor baze aeriene din Rusia, după ce SUA au spus că "nu au permis şi nu încurajează" astfel de atacuri din partea Kievului.

Şeful NATO estimează în prezent că "nu sunt reunite" condiţiile pentru o rezolvare paşnică a conflictului, "deoarece Rusia nu a arătat niciun semn de angajare în negocieri care să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei".

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Franța acordă ajutor financiar persoanelor sărace care merg cu mașina la muncă

Persoanele care folosesc maşina pentru a merge la serviciu şi care au venituri modeste, situaţie în care se află 10 milioane de persoane în Franţa, vor primi în 2023 suma de 100 de euro sub formă de ajutor pentru achiziţia de carburant.

 

Amenințarea Moscovei, după ce trei baze militare din Rusia au fost atacate cu drone: „Răzbunarea nu va întârzia să apară”

În trei baze aeriene ruseşti au fost loc explozii începând de luni, iar Kremlinul spune că ar fi vorba despre atacuri ucrainene cu drone şi promite să se răzbune, în timp ce SUA reamintesc că nu sunt de acord ca Ucraina să atace ţinte din Rusia.

Noua Zeelandă a retras unor părinți custodia asupra bebelușului grav bolnav pentru că refuzau ”sânge vaccinat”

Un tribunal neozeelandez a retras, miercuri, temporar custodia unui bebeluş ai cărui părinţi se opuneau unei operaţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, temându-se că el ar putea primi sânge provenind de la donatori vaccinaţi împotriva COVID-19.

 

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.