Soldații lui Putin au abandonat zeci de tancuri în timp ce fugeau din calea trupelor Kievului

×
Publicitate

Îndelung mediatizata ofensivă din sudul Ucrainei a fost o campanie de dezinformare, menită să distragă atenţia Rusiei de la cea reală, pregătită în regiunea Harkov, recunosc responsabili de la Kiev, citaţi de ziarul The Guardian.

Rușii chiar au crezut că așa se va întâmpla și au mutat trupele și echipamentele. Dar ofensiva a avut loc acolo unde se aşteptau mai puţin. La succesele obținute de Kiev a contribuit și intensificarea schimbului de informații cu americanii. Sunt speranțe că ofensivă din nord-est ar putea fi prima etapă a unei campanii care să împingă înapoi linia frontului rusesc, declară experți militari și responsabili occidentali.

În decurs de cateva zile, unitățile ucrainene din regiunea Harkov au avansat semnificativ spre est, din mai multe direcții.

Zeci de localități au fost eliberate de sub ocupația rusă, o suprafață de peste 3.200 de kilometri pătrați, potrivit responsabililor de la Kiev. O hartă publicată de Ucraina arată cum au fost impinși rușii în retragere, în ultimele săptămâni.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „În ultimele zile, armata rusă ne arată ce are mai bun: spatele! La urma urmei, pentru ei, să fugă e cea mai inspirată decizie!”.

Un val de filmari și fotografii postate online arată soldați ucraineni care capturează depozite de muniții și tancuri abandonate cu zecile, defilează prin centrele orașelor și înalță steagul în toate localitățile din care rușii au fugit mâncând pământul.

Liderul pro-rus din Donețk ar fi fugit deja în Rusia

În alte imagini, sunt localnici, mai ales femei, care izbucnesc în plâns de bucurie la vederea soldaților ucraineni, după 5 luni de ocupație rusă.

Panica s-a răspândit rapid de-a lungul frontului. Președintele așa-numitei Republici Populare Donețk ar fi fugit deja în Rusia.

Printre localitatile eliberate se numără orase precum Balaklia, Kupiansk, ori Izium, vitale pentru rutele de aprovizionare ale rusilor.

În acest timp, la Moscova era celebrată ziua orașului, care a împlinit 875 de ani de la întemeiere. Vladimir Putin a inaugurat un centru de box și o bucată de autostradă și a elogiat vitejia soldaților ruși.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Dragi prieteni, sunt alături de noi militari care au luptat pentru o viață pașnică în Donbas, moscoviți care s-au distins în cursul operațiunii speciale, dar și familii ale camarazilor care și-au dat viețile pentru Rusia”.

În paralel Ministerul rus al Apărării anunța că retragerea din zona Harkovului e una tactica.

Pentru Rusia, câștigurile ucrainene din ultimele zile marchează un regres umilitor, în contextul în care trupele rusești au capturat zona în primele săptămâni ale războiului.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62285999
Scoțienii și-au luat rămas bun de la regina Elisabeta a II-a. ”Durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire”

Cortegiul regal a ajuns în capitala Scoției, Edinburgh, unde sicriul va fi expus în catedrală, înainte să fie transferat cu avionul, marți, la Londra.  

62286018
Joe Biden, la cea de-a 21-a comemorare a atentatelor de la 11 septembrie: Nu vom uita niciodată, nu vom renunţa niciodată!

Președintele SUA, Joe Biden, a participat, duminică, la Pentagon, la o ceremonie sumbră de depunere de coroane de flori în memoria victimelor atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

62286000
"Măcelarul din Balcani", Ratko Mladic, a fost spitalizat la Haga, "în stare proastă de sănătate"

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, care ispăşeşte la Haga o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru crime de război, a fost spitalizat "în stare proastă de sănătate", a declarat, pentru AFP, fiul său, Darko Mladic.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.