Șase membri ai unei familii s-au înecat încercând să salveze două fete care au căzut în apă când făceau un selfie, în India

62259425
Getty

Șase membri ai aceleiași familii s-au înecat în timp ce încercau să salveze două fete care au căzut în apă în timp ce încercau să-și facă un selfie, în India.

Shraddha și Shweta Singh, în vârstă de 14 și 22 de ani, se aflau într-o excursie cu 15 rude la cascada Ramdaha din Chhattisgarh, când au încercat să-și facă un selfie într-un loc din apropierea cascadei, conform Metro.

Prima a căzut în apă fata cea mică, după ce și-a pierdut echilibrul.
Fratele său, Himanshu Singh, în vârstă de 18 ani, vărul său Rishabh Singh, în vârstă de 24 de ani, și soția sa, Sulekha Singh, în vârstă de 22 de ani, au sărit în ajutor.

La scurt timp după aceea, în misiunea de salvare s-au implicat și alți frați Abhay Singh, 22 de ani, și Ratnesh Singh, 26 de ani.

În ciuda faptului că trecătorii îngroziți au alertat rapid autoritățile, numai Sulekha a reușit să scape cu viață, dar a fost transportată la spital și este în stare critică.

Tragedia s-a întâmplat în weekendul trecut. Trei dintre cadavre au fost scoase din apă duminică seara, iar luni au fost găsite și celelalte trei cadavre.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62283453
Atac armat în Turcia. Atacatorii au tras șapte gloanțe la un important sediu din Istanbul
Un atac armat a avut loc joi la sediul Federației Turce de Fotbal (TFF) din cartierul Riva din Istanbul.
62283510
Putin, în vizită la o școală din Kaliningrad. Ce sfat a dat elevilor și ce le-a spus despre mentorul său. GALERIE FOTO
Președintele Vladimir Putin a vizitat o școală din Kaliningrad și a ținut un discurs în care îi încuraja pe copii să-și abandoneze visele în favoarea patriei, informează Daily Beast.
62283448
Avertisment de vreme extremă pentru Grecia, de la MAE. Urmează furtuni puternice
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, joi, o alertă de călătorie pentru Grecia, din cauza unei prognoză meteo de fenomene extreme.