Rusia îşi accelerează maşinăria de război înainte de a negocia pacea cu Trump. Sudul Donbasului, cea mai importantă cucerire

62521723
Profimedia

În ultimele luni, armata rusă şi-a accelerat maşinăria de război pentru a cuceri întreaga regiune ucraineană Donbas (est) şi a ajunge la prima rundă de negocieri cu SUA asupra Ucrainei fără "teme nerezolvate" pe câmpul de luptă.

 

Trupele ruse nu au mai avansat în acest ritm - aproximativ 20 de kilometri pătraţi pe zi în noiembrie - din primele luni de război. Moscova ocupă în continuare aproximativ o cincime din teritoriul ţării vecine, scrie EFE într-un comentariu.

În schimb, Kievul pare mai interesat ca oricând de oprirea acţiunilor militare, deşi fără a renunţa la ajutorul occidental, întrucât suferă de un deficit grav de personal, în special în Doneţk (est), epicentrul majorităţii acţiunii militare, comentează agenţia de presă spaniolă.

Sudul Donbasului, cea mai importantă cucerire a Rusiei

În urmă cu exact 12 luni, ruşii capturau Avdivka, o localitate de la periferia capitalei Doneţk de unde artileria inamică bombarda fără încetare oraşul minier.

Dar cel mai mare succes a fost, practic, preluarea controlului asupra întregului sud al Donbasului, cu victorii în luptele pentru controlul Vugledar în octombrie - această fortăreaţă ucraineană rezistase atacurilor ruseşti timp de doi ani şi jumătate - şi al Kurahove în ianuarie.

Aceste înfrângeri au reprezentat un eşec sever pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se confruntă cu o dilemă dificilă de la sosirea preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă, care vrea compensaţii în schimbul asistenţei militare a SUA.

Experţii occidentali spun că Rusia a înregistrat zeci de mii de victime, peste 2.000 pe zi, însă, de această dată, războiul de uzură ordonat de Kremlin a dat roade, chiar dacă, în ochii detractorilor Moscovei, este mai degrabă vorba despre o victorie a la Pirus.

Cucerirea acestor bastioane ucrainene a permis armatei ruse să se apropie de graniţa cu Zaporojie (sud-estul Ucrainei), pe care Moscova o controlează doar parţial, şi de ''nodul'' cu Dnipropetrovsk, un important centru industrial ucrainean.

Nordul Doneţkului, următoarea ţintă

Pentru Kremlin, obiectivul este clar: să transforme în realitate ceea ce preşedintele rus Vladimir Putin a consfinţit în Constituţie în septembrie 2022: anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Pentru a realiza acest lucru - şi în condiţiile în care armata rusă mai are de cucerit din Doneţk câteva mii de kilometri pătraţi -, trupele ruse se află deja la periferia oraşului Pokrovsk, obiectivul principal al ofensivei lansate în octombrie 2023.

Apărătorii oraşului - cei mai mulţi dintre cei 60.000 de locuitori ai săi au fost deja evacuaţi - se pregătesc pentru un asediu care se anunţă infernal, întrucât Moscova a pus ochii pe minele de cocs din zonă care ţin în funcţiune industria metalurgică a Ucrainei.

Între timp, unităţile ruse înaintează deja spre nord de la Bahmut către Kramatorsk, principalul bastion militar ucrainean din Doneţk.

După capturarea recentă a oraşului Toreţk, unităţile mecanizate ruse încearcă şi ele să ajungă la periferia Kostiantinivka, un important nod de comunicaţii care duce la Kramatorsk şi Sloviansk, scena revoltei armate proruse din 2014.

Avioane de luptă occidentale pentru Ucraina

Singura veste bună pentru Zelenski în ultimele luni a fost sosirea în februarie, după multe luni de aşteptare, a primelor avioane de vânătoare Mirage 2000 cedate de Franţa, stat european în care 4.500 de soldaţi ucraineni au fost antrenaţi să piloteze astfel de avioane.

În plus, Kievul a primit un nou lot de avioane de luptă F-16 promise de guvernul olandez.

Aceste avioane sunt esenţiale nu numai pentru a reduce hegemonia rusă în spaţiul aerian, ci şi pentru a proteja infrastructura energetică a Ucrainei.

În încercarea de a compensa deficitul cronic de militari în prima linie a frontului, şeful armatei Oleksandr Sîrski a ordonat mobilizarea a 50.000 de soldaţi pentru a întări armata terestră, ale cărei unităţi sunt cele care rezistă atacurilor inamice.

Şi asta pentru că Zelenski, conştient de nemulţumirea tot mai mare faţă de război în rândul concetăţenilor săi, refuză în prezent să scadă vârsta minimă la 18 ani la care bărbaţii ucraineni pot fi recrutaţi, aşa cum a cerut insistent administraţia anterioară a SUA.

Cu toate că situaţia de pe front este sumbră, Zelenski încă mai are un as în mânecă: Kursk. Au trecut mai bine de şase luni de când ucrainenii au ocupat parţial această regiune rusă de graniţă şi inamicul nu a reuşit să-i expulzeze.

Ucraina speră să folosească Kursk ca monedă de schimb în viitoarele negocieri de pace cu Rusia, notează EFE.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Reuters: Ucraina a pierdut 40% din producția de gaz din cauza bombardamentelor rusești

Ucraina a pierdut 40% din producția sa de gaze după loviturile cu rachete rusești, a declarat pentru Reuters o sursă principală din industria gazelor din Ucraina.

Kremlinul neagă afirmația lui Diaconescu conform căreia Rusia ar fi cerut retragerea trupelor NATO din Europa de Est

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a negat vineri afirmațiile României potrivit cărora Rusia ar fi cerut retragerea trupelor NATO de pe flancul estic, în special din țările care s-au alăturat alianței după 1997, inclusiv Polonia, Ungaria și Cehia.

O mamă din SUA a fost arestată după ce și-a abandonat copiii. Are o cauțiune record de 250 de milioane de dolari

Situație de necrezut într-un orășel american. O mamă în vârstă de 34 de ani a fost arestată și a primit o cauțiune de 250 de milioane de dolari pentru că și-ar fi neglijat ani la rând cei trei copii.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.