Rusia îl critică pe Biden pentru remarcile făcute despre prăbuşirea avionului lui Evgheni Prigojin

62362986
Profimedia

Rusia l-a criticat vineri pe preşedintele Statelor Unite Joe Biden după ce acesta a declarat că nu este surprins că şeful mercenarilor Wagner Evgheni Prigojin a fost ucis în prăbuşirea unui avion.  

Rusia avertizează de asemenea că nu este potrivit pentru Washington să facă astfel de remarci, scrie Agrepres.

Miercuri, Biden a spus că nu era surprins după informaţiile despre moartea lui Prigojin, adăugând că în Rusia nu se întâmplă multe lucruri fără ca în spatele lor să nu se afle preşedintele Vladimir Putin, aminteşte Reuters.

„Nu sunt surprins”, a spus Biden. „Nu se întâmplă mare lucru în Rusia fără ca Putin să nu fie în spate, dar nu ştiu suficient pentru a da răspunsul”, a adăugat el..

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că remarcile ilustrează dispreţul Washingtonului faţă de diplomaţie.

„Cu toate acestea, în opinia mea, nu este cazul ca preşedintele SUA să vorbească despre astfel de evenimente tragice”, a adăugat Riabkov, citat de agenţia de presă de stat TASS, preluată de Reuters.

Putin a transmis joi condoleanţe familiei lui Prigojin, numindu-l un om de afaceri talentat care a ştiut să-şi vadă propriile interese şi care putea, când i se cerea, să-şi aducă contribuţia la cauza comună.

Dar el l-a descris de asemenea pe Prigojin ca pe un personaj care a făcut greşeli serioase.

„Vreau să-mi exprim cele mai sincere condoleanţe familiilor tuturor victimelor. Întotdeauna aşa ceva este o tragedie", a declarat Putin în remarci televizate în timpul unei întâlniri la Kremlin cu şeful regiunii Doneţk, instalat de Moscova în estul Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
„O minciună absolută.” Kremlinul neagă speculaţiile occidentale că Prigojin ar fi fost ucis la ordinele sale

Kremlinul a declarat vineri că sugestiile şi speculaţiile occidentale că şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis la ordinele sale sunt o "minciună absolută", potrivit Reuters.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov deplânge presupusa moarte a lui Evgheni Prigojin. ”Am fost prieteni pentru mult timp”

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a deplâns public presupusa moarte a liderului mercenar rus Evgheni Prigojin, relatează DPA, scrie Agerpres. 

O femeie din Argentina s-a salvat singură dintr-un incendiu uriaș. A ieșit pe balcon și s-a agățat de un cablu

O femeie de 75 de ani din Argentina s-a salvat singură dintr-un incendiu uriaș care i-a cuprins apartamentul, aflat la etajul doi al unei clădiri.

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.