Robert Fico vorbește de ieșirea țării sale din NATO: „Din nefericire însă, decizia nu se află în mâinile mele”

62511524

Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale la NATO.

„Dacă mă întrebaţi pe mine, vă spun că în aceste vremuri de înarmare fără sens, când companiile producătoare de armament îşi freacă mâinile de bucurie (...), neutralitatea ar fi foarte benefică pentru Slovacia", a spus Fico la o conferinţă de presă online, potrivit Reuters. "Din nefericire însă, decizia nu se află în mâinile mele", a adăugat el.

Aceste comentarii ale sale, considerate de partidul liberal de opoziţie Slovacia Progresistă "absurde, iresponsabile şi periculoase" şi dezaprobate inclusiv de preşedintele Peter Pellegrini care-i este aliat, nu au nicio implicaţie asupra apartenenţei Slovaciei la NATO, dar se adaugă altor declaraţii critice faţă de Occident ale lui Robert Fico, un politician social-democrat de orientare conservatoare, apropiat de premierul ungar Viktor Orban.

Preşedintele Pellegrini a estimat de partea sa că o eventuală neutralitate ar fi pentru Slovacia mai costisitoare decât rămânerea în NATO, chiar şi în condiţiile creşterii bugetelor apărării propuse de secretarul general al acestei alianţe, Mark Rutte. Acesta din urmă le-a cerut liderilor statelor membre să accepte la summitul lor din 24-25 iunie o creştere a bugetelor alocate strict apărării la 3,5% din PIB, plus alocarea a încă 1,5% din PIB pentru investiţii în sectoare conexe, precum infrastructura. Preşedintele american Donald Trump doreşte ca ţările NATO să-şi crească bugetele militare la 5% din PIB, mult peste actualul angajament de 2% din PIB.

„A fi o ţară neutră nu înseamnă că eşti o ţară prietenă cu toată lumea şi că nimeni nu-ţi poate face rău. Neutralitatea înseamnă că nu faci parte din unele mari instituţii internaţionale, dar trebuie să-ţi garantezi singur totul. Iar atunci s-ar putea să nu ai nevoie de 3,5% (din PIB) cheltuiţi pentru armament, ci probabil de 7,8,10% şi să nu mai poţi gestiona deloc acest lucru", a argumentat preşedintele Peter Pellegrini. Cât despre această creştere a bugetelor apărării care va fi discutată la summitul NATO, preşedintele slovac a estimat că ea ar trebui făcută etapizat în decursul a zece ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62533270
Friedrich Merz: Israelul face munca murdară pentru noi toți. Iranul a adus moarte și distrugere în lume

Cancelarul german Friedrich Merz a susținut marți în mod deschis atacurile Israelului împotriva Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care "a adus moarte și distrugere în lume", transmite AFP.

 

62553093
Atac devastator asupra Kievului. Trump spune că sancțiunile împotriva Rusiei ar fi prea costisitoare pentru SUA

Rusia a țintit Ucraina cu aproape 500 de drone și rachete. Atacul de la Kiev, mai ales, a fost unul dintre cele mai îngrozitoare de când a început războiul.

62553078
Donald Trump a plecat de urgență de la summitul G7 din Canada, fiind criticat de Emmanuel Macron: „Habar n-are de ce”

Căutăm „ceva mai bun, decât o încetare a focului”, între Israel și Iran. Asta a spus, președintele american Donald Trump, după care, a plecat mai repede de la summitul G7 din Canada.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.