Regiunea Herson, parţial cucerită de ruși. Zelenski, mesaj către UE: "Dacă nu ne ajutaţi, războiul va fi la porţile voastre"

62244304
Getty

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut, joi, liderilor europeni să ajute urgent ţara sa, care este atacată de Rusia, ale cărei forţe au preluat controlul mai multor părţi din sud, relatează agenţiile EFE şi DPA, citate de Agerpres.

''Dacă dumneavoastră, stimaţi lideri europeni, lideri mondiali, lideri ai lumii libere, nu ne ajutaţi, şi nu ne ajutaţi bine, mâine războiul va ajunge la porţile voastre'', a avertizat, într-un discurs transmis pe Facebook, Zelenski.

Într-un alt mesaj, pe Twitter, acesta a menţionat că i-a cerut preşedintelui francez Emmanuel Macron crearea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv deconectarea acesteia de la sistemul SWIFT de tranzacţii financiare, şi alte măsuri care să poată ''opri agresorul''.

La ordinul preşedintelui Vladimir Putin, care a acuzat ''abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev'' faţă de rusofonii din estul separatist al Ucrainei şi ignorarea de către Occident a cererilor sale privind garanţiile de securitate, Rusia a lansat joi dimineaţă o ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri cu rachete de înaltă precizie asupra infrastructurii militare ucrainene, urmate de o ofensivă terestră pe mai multe fronturi.

 

Trupele ruse au cucerit o centrală hidroelectrică

 

În timp ce luptele se apropie de capitala Kiev, unde un aerodrom a fost cucerit de forţele ruse, autorităţile ucrainene au anunţat în cursul serii că au pierdut controlul şi asupra unor zone din sudul ţării.

Conform unor surse ucrainene, un canal şi o centrală hidroelectrică au fost de asemenea capturate de trupele ruse. Există acum temerea unei ofensive şi asupra oraşului-port Odesa.

Conform administraţiei din Herson, această regiune din sud este în prezent prezent parţial sub controlul trupelor ruse, inclusiv oraşul Ghenicesk, iar în urma atacurilor armatei ruse au fost ucişi 13 civili, dintre care doi copii, şi nouă soldaţi ucraineni.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62244291
Moscova susține că obuzele ucrainene au rănit trei oameni în sudul Rusiei

Comitetul de Anchetă a anunţat, joi, că obuze ucrainene au lovit zone rezidenţiale în regiunea Belgorod din sudul Rusiei, la frontiera cu Ucraina, rănind trei oameni, informează Reuters, citată de Agerpres.

62244143
Războiul din Ucraina. Explozie mare văzută la Baza Aeriană Melitopol din Ucraina

CNN a verificat și geolocalizat imagini care circulă pe rețelele de socializare ale unei explozii la Baza Aeriană Melitopol din sud-estul Ucrainei.

62243254
Președintele Joe Biden se va adresa americanilor în legătură cu războiul declanșat de Rusia

Preşedintele SUA Joe Biden se va adresa americanilor la 17:30 GMT (12:30 ora locală) în legătură cu ''atacul neprovocat şi nejustificat al Rusiei asupra Ucrainei'', a indicat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.