Primul stat NATO care îi dă Ucrainei arme ca să atace teritoriul Rusiei. „Nu există restricţii”

62453131
AFP

Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia.

Acesta le-a cerut celorlalte state ce furnizează ajutor militar Kievului în războiul cu Rusia să procedeze la fel, transmite agenţia EFE.

"Ucraina are dreptul să lupte şi să se apere cum consideră de cuviinţă", a declarat oficialul polonez la o emisiune radiofonică, în plină controversă asupra posibilităţii folosirii de către Ucraina a armelor occidentale pentru atacuri în interiorul Rusiei.

"Nu există restricţii asupra folosirii armelor poloneze pe care le-am trimis" Ucrainei, a insistat vice-ministrul Cezary Tomczyk, care a îndemnat "ţările occidentale să ridice restricţiile" la acest capitol, deşi el a admis că aceasta este o chestiune "complexă" ce poate crea "diverse probleme".

Reacția Moscovei

Kremlinul a transmis, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că este la curent cu declarația viceministrului polonez al Apărării.

„Am văzut declarația, dar acest lucru era oricum destul de evident chiar și înainte, nu existau secrete în această privință”, a spus Peskov, potrivit TASS.

Peskov a precizat că s-au purtat deja discuții la Moscova în repetate rânduri despre cum va reacționa în cazul în care Kievul va folosi arme occidentale pentru a lovi ținte de pe teritoriul rus. „Am vorbit în repetate rânduri despre acest lucru. Mai mult, președintele Putin a răspuns la această întrebare în timp ce vorbea cu reporterii la Tașkent", a subliniat Peskov.

După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar, dezbaterea pe acest subiect agită Washingtonul şi capitalele europene. Cele mai reticente până în prezent, mai ales Roma şi Berlinul, avertizează asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, până la o ipotetică folosire a armei nucleare de către preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

De altfel, acesta din urmă a ameninţat marţi Europa cu "consecinţe grave" dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus. "Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă", iar "acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus", a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.

De partea sa, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat că statele UE trebuie să găsească un echilibru între riscul de escaladare şi necesitatea ca Ucraina să se apere, apreciind totuşi că armata ucraineană ar trebuie să poată lovi teritoriul rus cu arme occidentale.

La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să "neutralizeze" bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean.

Totuşi, Statele Unite, principalul furnizor de ajutor militar al Ucrainei, au transmis prin purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, că Washingtonul nu recomandă Kievului să lanseze atacuri asupra teritoriului rus cu arme americane.

Dezbaterile pe această temă au fost declanşate de ministrul britanic de externe David Cameron, care a spus în timpul unei vizite la Kiev că Ucraina are dreptul să folosească armele din ajutorul militar britanic pentru a lovi ţinte pe teritoriul Rusiei.

Comentând marţi declaraţia lui Stoltenberg, preşedintele Putin a apreciat că acesta nu are cum să nu ştie că armele de precizie cu rază lungă de acţiune oferite de Occident armatei ucrainene nu pot fi lansate fără asistenţa sateliţilor spion occidentali.

În astfel de cazuri, a detaliat Putin, selectarea ţintelor poate fi efectuată numai de "specialişti înalt calificaţi", care nu sunt ucraineni, iar rachetele franco-britanice Storm Shadow/Scalp pot primi instrucţiuni în zbor "fără vreo implicare a soldaţilor ucraineni", proceduri aplicabile de asemenea în cazul rachetelor americane ATACMS cu ajutorul datelor satelitare.

Aşadar, a concluzionat preşedintele rus, aceste misiuni contra ţintelor ruseşti "nu sunt pregătite de soldaţi ucraineni, ci de reprezentanţi ai ţărilor NATO".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Cine este „colaboratorul” Rusiei vizat în perchezițiile de la Parlamentul European. Ce rol avea la Bruxelles

”Colaboratorul” vizat în percheziţii la PE şi Bruxelles este Guillaume Pradoura, un fost asistent parlamentar al eurodeputatului AfD Maximilian Krah, în prezent asistent al eurodeputatului olandez FvD Marcel de Graaff.

Incitare la ură în Suedia. Anchetă în desfășurare după ce un mistreţ a fost aruncat în faţa unei moschei

Poliţia suedeză a deschis o anchetă pentru incitare la ură după descoperirea unui mistreţ aruncat în faţa unei moschei în oraşul Skovde, în partea de sud a Suediei, transmite AFP.

Bancher din China condamnat la moarte pentru o mită colosală. Judecătorii au spus că e atât de mare, încât nu merita altceva

Un bancher din China a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, după ce a luat mită 151 de milioane de dolari pentru a acorda credite. Judecătorii au spus că mita e atât de mare, încât nu merita o pedeapsă mai ușoară, chiar dacă a colaborat în anchetă.

 

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.