Primii curioși au ajuns în Zona 51. Peste 2 milioane de oameni „vor să invadeze” baza

62078704
Getty

Peste 2,1 milioane de persoane ar putea lua cu asalt, vineri și sâmbătă, Zona 51 din Nevada, unde se află o bază militară a Armatei americane.

De-a lungul timpului, această zonă a devenit o sursă inepuizabilă de teorii ale conspirației, mulți americani fiind convinși că aici se află ascunși extratereștri.

Totul a început ca o glumă pe rețelele de socializare, în urmă cu câteva luni, însă vineri oamenii au început să se adune în localitățile Rachel și Hiko, situate în apropierea Zonei 51.

În luna iunie, Matty Roberts a creat pe Facebook un grup: „Să invadăm Zona 51. Nu ne pot opri pe toți”. Gândit ca o glumă, grupul a devenit viral pe rețelele de socializare și tot mai multe persoane și-au exprimat dorința să participe la acest eveniment, informează CNN.

În acest context, localnicii „se pregătesc pentru tot ce e mai rău”. De exemplu, Joerg Arnu, un rezident din localitatea Rachel, și-a luat deja măsuri de precauție, întrucât se teme că proprietatea sa va fi invadată de curioși.

Potrivit acestuia, există temeri că vizitatorii nu vor avea suficientă apă, mâncare și că ar putea lăsa în urmă munți de gunoaie, scrie Independent.

„Cei care știu cum este să mergi cu cortul în deșert se vor distra. Cei speră să se organizeze o petrecere vor fi dezamăgiți”, a mai spus Arnu.

Joi, în localitatea Rachel ajunseseră primii curioși. Și alții ar urma să li se alăture pe 20 și 21 septembrie.

„Șlapii nu te protejează de șerpi și scorpioni. Se va face frig noaptea. Nu vor găsi ceea ce caută și vor fi furioși”, a continuat el.

Mai mult, autoritățile cred că rețelele de telefonie mobilă vor fi suprasolicitate, astfel că oamenii nu vor putea folosi telefoanele.

Anterior, un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene ale SUA declara pentru Washington Post că Forțele Aeriene sunt gata să protejeze America și bazele ei și că îi avertizează pe cetățeni să nu meargă la baza militară.

„Zona 51 este o bază activă de pregătire pentru Forțele Aeriene ale SUA și îi descurajăm pe cei care vor să intre în baza unde pregătim forțe armate americane”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Misterele în jurul bazei militare a plecat de la o serie de legende și mituri urbane, alimentate și de industria cinematografică, potrivit cărora Guvernul american a capturat și studiat extratereștri și ascunde populației aceste lucruri. Este comparat cu un alt loc devenit important pentru amatorii de conspirații.

Teorii ale conspirației despre bază au luat naștere în 1989 când un bărbat pe nume Bob Lazar a spus, fără vreo dovadă, la o televiziune americană că este un om de știință care a lucrat în Zona 51. Zona 51 a fost exploatată de filme ca „Ziua Independenței” sau „Dosarele X”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Justin Trudeau, criticat pentru că a îmbrățișat-o pe Bianca Andreescu. GALERIE FOTO

Premierul canadian Justin Trudeau a fost criticat dur de conservatorii canadieni, pe motiv că a adoptat un comportament prea familiar față de jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, câștigătoarea US Open.

Proteste la nivel mondial. Sute de mii de oameni au cerut măsuri împotriva încălzirii globale

Sute de mii de oameni, din toată lumea şi din toate categoriile sociale şi profesionale, au ieşit vineri în stradă pentru a le solicita liderilor politici să ia de urgenţă măsuri concrete pentru a împiedica o "catastrofă de mediu", transmite Reuters.

Renumit castel de lângă Paris, jefuit. Suma uriașă cu care au plecat hoții

Celebrul castel Vaux-le-Vicomte din apropierea Parisului a fost prădat.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.