Preşedintele Poloniei: „Ar fi bine ca Ucraina să îşi amintească de faptul că primeşte ajutor din partea noastră”

62352919
Getty

În timp ce Polonia rămâne un susţinător ferm al Ucrainei în faţa invaziei ruseşti, cele două ţări au fost în dezacord cu privire la recenta prelungire de către Polonia a interdicţiei privind importurile de cereale ucrainene.  

Varşovia consideră că această interdicție este necesară pentru protejarea fermierilor.

Kievul a ripostat şi a ameninţat că se va adresa instanţelor de arbitraj al Orgnizaţiei Mondiale a Comerţului.

„Ar fi bine ca Ucraina să îşi amintească de faptul că primeşte ajutor din partea noastră şi să îşi amintească de faptul că suntem şi noi o ţară de tranzit către Ucraina", a declarat preşedintele Andrzej Duda, după un discurs în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, conform news.ro.

Restricţii asupra importurilor din Ucraina

Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat, vineri, mai multe restricţii asupra importurilor din Ucraina, după ce Comisia Europeană a decis să nu prelungească aprobarea interdicţiei privind vânzările de cereale ucrainene în cele cinci ţări vecine ale Ucrainei din UE, care mai includ România şi Bulgaria.

Interdicţia a fost introdusă după ce aceste ţări s-au trezit cu un val de importuri ieftine din Ucraina, în timp ce Kievul se străduia să trimită cerealele mai departe.

În timp ce Ucraina a făcut apel marţi la un „dialog constructiv", un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Comerţului a confirmat că Kievul a făcut primul pas într-o dispută comercială prin depunerea unei plângeri la organismul comercial mondial.

Preşedintele Duda a declarat că, dacă Ucraina a depus plângerea, Polonia va explica situaţia în faţa tribunalului.

El a subliniat că interdicţia priveşte importurile, dar nu şi tranzitul de cereale ucrainene.

„Există cercuri de afaceri care au interese în Ucraina şi care ar dori să vândă cereale cât mai repede posibil la cel mai mic cost posibil. Trebuie să ne apărăm împotriva acestui lucru. Aş compara-o cu ceva asemănător cu o persoană care se îneacă... O persoană care se îneacă este extrem de periculoasă pentru că te poate trage în adâncuri ... Îl poate îneca pur şi simplu pe cel care îl salvează", a spus el.

Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a confirmat, pe de altă parte, că Kievul va impune restricţii de import - ca măsură de retorsiune - asupra anumitor categorii de bunuri din Polonia şi Ungaria, dacă acestea nu îşi vor ridica interdicţiile unilaterale. Între timp, Ucraina desfăşoară o anchetă pentru a demonstra că interdicţiile unilaterale sunt discriminatorii, a spus el.

Şmîhal a explicat că Kievul a propus Comisiei Europene şi ţărilor vecine un plan de control al exporturilor pentru patru grupe de produse agricole, pentru a preveni distorsionarea pieţei - un plan pe care l-a descris ca fiind un scenariu de compromis.

„Facem încă o dată apel la vecinii noştri să renunţe la restricţiile dăunătoare şi ilegale, la populismul politic şi să se angajeze pe calea dialogului constructiv, de pe urma căruia toată lumea va beneficia de fapt", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62387657
YouTube a suspendat monetizarea canalelor actorului şi comediantului Russell Brand

YouTube a anunţat, marţi, că a suspendat monetizarea pe canalele actorului şi comediantului Russell Brand, care se confruntă cu multiple acuzaţii de agresiune sexuală.

 

62243016
Sediul Poliţiei Capitoliului din SUA, evacuat din cauza unui vehicul suspect

Sediul Poliţiei Capitoliului SUA a fost evacuat şi străzile din jur au fost închise, marţi, după ce a fost semnalat un vehicul suspect în cartier, a anunţat poliţia.

62387946
Un elicopter militar s-a prăbușit în Kenya. Toate cele opt persoane aflate la bord au murit

Un elicopter militar s-a prăbușit, marți, în Kenya, în apropierea graniței cu Somalia.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.