Preşedintele Argentinei, testat pozitiv pentru COVID-19 de ziua sa. A fost vaccinat cu Sputnik

×
Publicitate

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez, care a împlinit vineri 62 de ani şi fusese anterior vaccinat împotriva COVID-19, a anunţat că a fost testat pozitiv pentru coronavirus conform unui test antigen, relatează sâmbătă agențiile AFP, EFE şi Reuters.

"La sfârşitul zilei de astăzi (vineri), după ce am avut febră de 37,3°C şi o uşoară durere de cap, mi s-a făcut un test antigen, rezultatul fiind pozitiv", a spus Fernandez pe contul său de Twitter într-o postare în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

El a adăugat că aşteaptă rezultatul unui test PCR care trebuie să confirme dacă este contaminat sau nu.

"M-am izolat deja, respectând protocolul actual şi urmând instrucţiunile medicului meu personal", a afirmat Fernandez, care la 21 ianuarie a primit prima doză de vaccin Sputnik-V şi la 11 februarie a fost inoculat cu a doua doză de ser rusesc conceput de laboratorul moscovit Gamaleia, conform surselor prezidenţiale de la Buenos Aires, citate de AFP şi EFE.

"Chiar dacă mi-aş fi dorit să-mi fi încheiat ziua de naştere fără această veste, am o stare de spirit bună", a adăugat Fernandez, potrivit Agerpres.

Fernandez, care avea stabilită pentru sâmbătă dimineaţă o întâlnire cu primarul capitalei Buenos Aires, Horacio Rodriguez Larreta, pentru a analiza creşterea infecţiilor din ultimele zile, a adăugat pe Twitter că a contactat persoanele cu care s-a întâlnit în ultimele 48 de ore "pentru a evalua dacă acestea vor fi considerate contacţi direcţi pentru a se autoizola".

În iunie 2019, când Alberto Fernandez candida la preşedinţie în alegerile din octombrie din acel an, presa a informat că el suferea de inflamaţie la nivelul membranei care acoperă cavitatea toracică şi plămânii. Politicianul recunoscuse că anterior suferise un trombembolism pulmonar.

Argentina se confruntă în prezent cu un al doilea val al epidemiei de coronavirus. Potrivit cifrelor oficiale, această ţară, cu 44 de milioane de locuitori, a raportat peste 2,3 milioane de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 şi 56.023 de decese asociate COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Israelul ar putea fi aproape de finalul pandemiei. Vaccinarea a scăzut numărul infectărilor

Israelul, țara cu cea mai eficientă campanie de vaccinare din lume, ar putea ajunge foarte curând la finalul acestei pandemii - un obiectiv pe care multe țări îl vor atinge abia peste luni de zile, sau chiar câțiva ani, scrie The Guardian.

Ce a pățit o jurnalistă din Rusia, în timpul unui live. Imaginile au ajuns virale

Moment amuzant în Rusia. Un reporter care trebuia să prezinte telespectatorilor situația meteo și sosirea primăverii la Moscova a avut parte de un moment mai puțin obișnuit, scrie DailyMail

Cine ar fi autorul atacului de la Capitoliu. A murit după ce a fost împuşcat de poliţişti

Unul dintre cei doi poliţişti răniţi şi autorul atacului de la Capitoliu de vineri au murit, a confirmat Yogananda Pittman, şef interimar al poliţiei Capitoliului, într-o conferinţă de presă, relatează Reuters.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.