Doi francezi au cumpărat un conac și au decis să îl restaureze. Atunci au descoperit o comoară în ziduri

61404834

O comoară compusă din 239 de monede din aur ce datează din epoca regilor francezi Ludovic al XIII-lea şi Ludovic al XIV-lea („Regele Soare”), a fost descoperită, în Franța, cu ocazia renovării unui conac din departamentul Finistere.

Anunțul a fost făcut, joi, de casa de licitaţii Ivoire Angers, care va încerca să vândă aceste obiecte la sfârşitul lunii septembrie, informează AFP.

Descoperirea monedelor regale datează din anul 2019, însă informaţia a fost făcută publică abia joi.

Un cuplu a decis să restaureze conacul pe care îl cumpărase în 2012 în Plozevet, o localitate situată la vest de Quimper, au dezvăluit reprezentanţii casei Ivoire Angers într-un comunicat.

Noii proprietari au decis să unească cele trei clădiri de pe acea proprietate în una singură şi au încredinţat lucrările de renovare unor pietrari. Trei meşteşugari au descoperit atunci, în interiorul unui zid, o cutie din metal plină cu monede de aur.

„Cutia era încastrată în zid, fixată între pietre", a declarat Francois Mion, proprietarul în vârstă de 63 de ani al acelui conac. Câteva zile mai târziu, meşteşugarii „au găsit deasupra unei bârne o traistă cu un al doilea lot de monede”, a adăugat el.

În total, au fost descoperite 239 de monede - inclusiv ludovici de aur şi dublu ludovici de aur. Printre ele se afla şi „un dublu ludovic de aur cu meşă lungă din 1646”, o piesă estimată la 15.000 de euro. „Este o monedă foarte rară, nu mai există aproape niciuna pe piaţă”, a declarat Florian D'Oysonville, comisar al casei de licitaţii Ivoire Angers, referindu-se la acea monedă care îl ilustrează pe Ludovic al XIV-lea din profil, cu o meşă care îi ajunge până la baza gâtului.

Comoara este „considerată un rod al economiilor făcute, fără îndoială, de un comerciant bogat sau de un agricultor”, a explicat el. Licitaţia va fi organizată de casa Ivoire Angers în data de 29 septembrie.

Suma care va fi obţinută, estimată între 250.000 şi 300.000 de euro, va fi împărţită în mod egal: jumătate pentru cei trei meşteşugari care au descoperit comoara, cealaltă jumătate pentru proprietarii conacului, potrivit legislaţiei în vigoare în Franţa până în iulie 2016.

De atunci, conform noii legislaţii, patrimoniul arheologic aparţine 100% statului francez. Dar, în cazul de faţă, data de cumpărare a conacului, în 2012, este cea care va fi luată în considerare, nu data la care a fost făcută descoperirea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62210826
Un prezentator TV din Coasta de Fildeș a fost condamnat la închisoare după ce a invitat în emisiune un violator

Un cunoscut prezentator de televiziune din Coasta de Fildeș a primit o pedeapsă de 12 luni de închisoare pentru promovarea violului în timpul unei transmisiuni live, scrie BBC.

62200293
Detaliul amuzant care a dus la arestarea unei femei care a prezentat un certificat fals de vaccinare

O femeie de 24 de ani, din Illinois, a fost arestată în Hawaii din cauza unei greșeli de ortografie.

62210821
Motivul revoltător pentru care copiii familiilor bogate din Coreea de Nord ar fi răpiți

Nord-coreenii înfometați recurg la răpirea copiilor familiilor înstărite și solicită răscumpărări pentru a-și permite să mănânce.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.