Numeroşi soldaţi ruşi s-au retras în Rusia, susține un înalt oficial militar american

62261215
Getty

SUA estimează că Rusia a părăsit în mare parte zonele pe care le ocupase în regiunea Harkov, iar mulţi soldaţi ruşi, care se repliaseră în faţa înaintării trupelor ucrainene, au trecut graniţa revenind în Rusia, a spus un înalt oficial militar american.

"Pe ansamblu, estimăm că ucrainenii fac progrese în timp ce luptă pentru eliberarea şi recuperarea teritoriilor în sud şi est", a declarat responsabilul american, sub rezerva anonimatului, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

"În împrejurimile Harkovului, credem că forţele ruse au renunţat în mare măsură la câştigurile lor (teritoriale) şi s-au retras în nord şi est", a spus acelaşi oficial.

"Mulţi dintre aceşti soldaţi au trecut graniţa în Rusia" în timpul retragerii lor, a adăugat el, fără să indice vreun număr.

Retragerea precipitată a forţelor ruse din regiunea Harkov, inclusiv abandonarea nodurilor feroviare strategice Kupiansk şi Izium, reprezintă cel mai grav eşec al Moscovei după ofensiva eşuată împotriva Kievului în martie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62285821
Regele Charles al III-lea şi Camilla, regina consoartă, vizitează Irlanda de Nord
Regele Charles al III-lea va efectua, marţi, prima sa vizită în Irlanda de Nord în calitate de monarh, în cadrul unui turneu în Marea Britanie.  
62269257
Război în Ucraina, ziua 202. Trupele Kievului recuperează mai mult teritoriu, în timp ce Rusia contraatacă
62284112
Tensiunile dintre Turcia și Grecia cresc. Premierul elen a anunțat că țara lui este „pregătită”
Grecia este „pregătită să înfrunte” orice amenințare împotriva suveranității ei, a spus prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis luni, la Paris.