Norvegia nu a stabilit o legătură între vaccinul anti-Covid şi decesul unor bătrâni

62169665
AFP

Autoritățile sanitare din Norvegia au precizat luni că nu s-a stabilit o legătură între vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 şi decesul unor persoane vaccinate în această ţară scandinavă, relatează AFP.

Totuși, norvegienii recomandă o evaluare medicală înainte de vaccinarea persoanelor în vârstă şi foarte fragile.

De la debutul campaniei de vaccinare la sfârşitul lunii decembrie, Norvegia a înregistrat 33 de decese în rândul persoanelor în vârstă care au primit prima doză de vaccin, potrivit ultimei evaluări a autorităţilor.

Printre cele 13 cazuri examinate mai îndeaproape până în prezent "toate erau persoane cu vârsta înaintată, fragile şi care aveau boli grave", a subliniat directorul autorităţii norvegiene de sănătate publică, Camilla Stoltenberg, în cursul unei conferinţe de presă.

"Referitor la cauza deceselor, nu a existat nicio analiză", a precizat ea. "Cel mai important este să ne amintim că 45 de persoane mor în fiecare zi în case de bătrâni din Norvegia. Deci, nu s-a stabilit să existe un exces de mortalitate sau că aceasta ar avea legătură cu vaccinurile", a subliniat responsabila din domeniul sănătăţii de la Oslo, potrivit Agerpres.

Cu toatea acestea, Norvegia a reiterat în ultimele zile recomandarea ca o evaluare medicală să fie făcută înaintea administrării vaccinului anti-COVID unei persoane foarte fragile sau la apusul vieţii, la fel cum se procedează deja în alte ţări.

"Nu este exclus ca o parte dintre cei cărora li se propune să se vaccineze să fie nişte persoane într-atât de fragile încât vaccinarea să fie de prisos, căci starea lor se poate deteriora din cauza unor efecte secundare normale", a declarat Stoltenberg luni.

Autoritatea norvegiană a medicamentului a provocat îngrijorare la sfârşitul săptămânii trecute, când a afirmat că efecte secundare obişnuite ale vaccinurilor ARN mesager, cum ar fi febra sau greaţa, ar putea "duce la un rezultat fatal în cazul pacienţilor fragili".

Mai multe ţări au raportat decese după vaccinare, dar autorităţile sanitare consideră că nu se poate stabili nicio legătură cu vaccinul, potrivit agenţiei de presă franceze.

Pfizer şi BioNTech au declarat luni pentru AFP că "lucrează cu Agenţia norvegiană a medicamentului pentru a aduna toate informaţiile pertinente". Campania norvegiană de vaccinare a început cu persoane în vârstă aflate în cămine de bătrâni, potrivit acestora.

"Cei mai mulţi sunt persoane cu o vârstă înaintată, cu boli, iar unii sunt bolnavi în fază terminală", a indicat Pfizer.

Potrivit celei mai recente evaluări, peste 48.000 de persoane au fost vaccinate în Norvegia, dintr-o populaţie de 5,4 milioane de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62165293
OMS: „Tulpinile britanică şi sud-africană de SARS-CoV-2, mult mai contagioase, sunt prezente în zeci de ţări”

Variantele britanică şi sud-africană ale noului coronavirus SARS-CoV, care provoacă maladia COVID-19 şi sunt mai contagioase decât tulpina originală, au fost identificate deja în zeci de ţări, au semnalat luni experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

62169664
Anunț bulversant din Marea Britanie. Câți oameni se infectează zilnic cu noua tulpină a SARS-CoV-2

În Anglia, rata de infectare cu noua tulpină a SARS-CoV-2 este atât de ridicată, încât, în fiecare dimineață, s-ar putea umple un spital de la zero

62166447
Uniunea Europeană a început dezbaterea asupra certificatului de vaccinare pentru călătorie

Statele membre ale Uniunii Europene au început luni o dezbatere în jurul ideii dacă persoanele care au primit vaccinul împotriva COVID-19 ar trebui să aibă la vară o libertate de călătorie mai mare decât cei neimunizaţi, relatează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.