Niciun pas înapoi. Zelenski a explicat de ce Ucraina nu vrea să renunțe la Bahmut, deși orașul nu are importanță strategică

×
Publicitate

”Ucraina este pregătită pe mai multe direcţii pentru începerea contraofensivei”, spune ministrul ucrainean al Apărării. Ar putea avea loc luna viitoare, dar depinde foarte mult de vreme.

De altfel, imagini postate pe rețelele sociale arată un număr considerabil de tancuri și blindate mobilizate în puncte strategice, pe câmpul de luptă.

Între timp, Parlamentul german a aprobat creşterea ajutorului militar pentru Ucraina la aproximativ 8 miliarde de euro, în următorii ani.

Ucraina a lovit, miercuri, un depozit de cale ferată și a întrerupt alimentarea cu electricitate în Melitopol, oraș ocupat de ruși, aflat mult în spatele liniei frontului. Atacul vine în contextul în care Kievul vorbește despre iminența un contraatac.

Mult-așteptata contraofensivă ar urma să aibă loc în aprilie, potrivit unui interviu acordat presei din Estonia de ministrul ucrainean al Apărării. Vor fi folosite tancurile recent primite de la occidentali, însă ”totul depinde de condițiile meteo”, spune oficialul de la Kiev.

Pe rețelele sociale circulă imagini cu tancurile și blindatele armatei ucrainene, mobilizate într-un numar foarte mare. Trebuie să față însă terenului impregnat de apă de pe frontul ucrainean.

Rușii seamănă teroare în Zaporojie: "Au lovit cu arme de înaltă precizie o grădiniță și o școală"

Situația rămâne extrem de complicată la Zaporojie, acolo unde este cea mai mare centrală nucleară a Ucrainei, aflată sub controlul rușilor. Locuitorii din zonă sunt terorizați de atacurile zilnice ale invadatorilor.

Localnic: "După cum se spune, au lovit cu arme rusești 'de înaltă precizie' direct într-o grădiniță, chiar și într-o școală, au lovit case".

Localnică: "Odată ce încep să lovească, nu se mai opresc și continuă sa dea bombă după bombă".

Miercuri, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a făcut o inspecție a centralei nucleare de la Zaporojie. Se arată extrem de îngirjorat de sporirea prezenței militare de acolo.

Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică: "Această vizită a fost într-adevăr foarte valoroasă și confirmă evaluarea mea inițială asupra gravității situației. Gravitatea situației, dar și nevoia să ajungem la rezultate cât mai curând posibi".

Zelenski a explicat de ce armata ucraineană nu vrea să cedeze Bahmutul

Cât despre frontul dn Bahmut, președintele Volodimir Zelenski susține că o înfrângere a armatei ucrainene ar înteți propaganda Rusiei și l-ar încuraja pe Putin să înainteze si mai agresiv pe teritoriul vecin.

Reporter: "De ce luptati atât de aprig în Bahmut, în condițiile în care analiștii militari spun că orașul nu are semnificație strategică?".

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Ca sa nu fie victoria lui Putin. Ar prezenta acest 'mic pas' drept o victorie Occidentului, rusilor, Chinei, Iranului etc. Și apoi ar cere încă un pas și încă unul".

Liderul de la Kiev i-a transmis, încă o dată, o invitație deschisă omologului său de la Beijing.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "În anul de când a început războiul, n-am discutat deloc cu președintele Chinei și chiar aștept momentul când echipele noastre se vor pune de acord pentru o întâlnire".

Noi tensiuni între China și SUA

Însă China este prinsă acum cu alte probleme. Președinta Taiwanului a făcut, miercuri, o escală în Statele Unite, în drum spre America Centrală. În acest context, Beijingul a ținut să amenințe din nou cu represalii dacă președinta Taiwanului se va întâlni cu vreun oficial american de rang înalt.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Securității Naționale a Casei Albe: "Tranzitarea nu înseamnă vizită. Este privată și neoficială. Președinta Tsai Ing-wen a mai trecut prin SUA de șase ori de la preluarea mandatului ei, în 2016. De fiecare dată fără incidente. Republica Populară Chineză nu ar trebui să folosească această escală drept pretext pentru a intensifica orice activitate agresivă în jurul strâmtorii Taiwanului".

Tensiunile dintre China si Statele Unite au crescut cosiderabil după ce, anul trecut, fosta președintă a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a făxut o vizită oficilaă în Taiwan, ceea a generat reacții dure din partea Beijingului.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
„Rozul Etern”, un diamant roz de 10,57 carate, va fi scos la licitație pentru o sumă fabuloasă, în SUA

Un diamant roz considerat printre cele mai rare din lume, va fi scos la licitație în Statele Unite. A fost evaluat la cel puțin 35 de milioane de dolari.

Bulgaria, terorizată de false alerte care anunțau amplasarea unor bombe în școli. Cine ar fi în spatele acestui atac

Pentru a treia zi consecutiv, mai multe oraşe din Bulgaria s-au confruntat cu alerte false, care anunţau amplasarea unor bombe în şcoli.

Italia declară război cărnii în laborator și alimentelor sintetice. Ce amendă riscă să plătească cei care le vor folosi

În timp ce oameni de știință din toată lumea încearcă să obțină carne în laboratoare, Italia declară război acestor practici.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.