Motivul pentru care Ucraina și-a pierdut încrederea în aliații NATO. Stoltenberg dă cărțile pe față

62445845
AFP

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat de ce Kievul și-ar fi piedut încrederea în liderii din Alianța Nord-Atlantică.  

Jens Stoltenberg (foto, dreapta), secretarul general al NATO, consideră că încrederea Ucrainei în aliații săi din NATO a fost afectată din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu armament, iar astfel de eșecuri sunt un semn al necesității de a revizui coordonarea ajutorului militar internațional pentru Kiev.

„Avem nevoie de un cadru mai robust și mai instituționalizat pentru sprijinul nostru, pentru a asigura predictibilitate, pentru a asigura o mai mare responsabilitate și pentru a asigura împărțirea sarcinilor”, a spus șeful NATO într-un interviu acordat agenției Reuters, citată de Ukraniska Pravda.

Trilioane versus miliarde

Stoltenberg a menționat ideea sa de a crea un plan pe ani de zile care să stabilească în mod clar contribuția fiecărui membru NATO la ajutorul pentru Ucraina.

Reacționând la îngrijorarea unor membri NATO, Stoltenberg a subliniat că aceste sume vor fi „mărunțișuri sau fracțiuni” din ceea ce Statele Unite și aliații lor au cheltuit în Irak și Afganistan.

„Acolo vorbim de trilioane și... în Ucraina, vorbim de miliarde. Dar, de fapt, abordăm o provocare reală pentru securitatea noastră - o Rusie mai agresivă", a adăugat Jens Stoltenberg.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62261215
Decizia luată la Kiev, deși Ucraina riscă să piardă războiul din lipsă de soldați. „Nu există soluţii plăcute”
Ucraina nu intenţionează să forţeze bărbaţii cu vârstă de recrutare să se întoarcă din străinătate, a declarat marţi un oficial guvernamental de rang înalt, în pofida lipsei de soldaţi necesari pentru a respinge invazia Rusiei, relatează DPA.
62435345
Donald Trump, amenințat cu închisoarea și amendat cu 9.000 de dolari. Gestul care l-ar putea trimite în spatele gratiilor
Donald Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”.
62443187
Trei femei s-au infectat cu HIV după ce au făcut celebra „terapie vampir”. Ce au găsit autoritățile la clinică
Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după ce au făcut tratamente faciale anti-îmbătrânire la centru spa neautorizat din New Mexico, anunță Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, potrivit The Guardian.