Mii de oameni au susținut poporul ucrainean prin intermediul teledonului caritabil "Save Ukraine - StopWar"

×
Publicitate

Oameni politici, vedete, activiști şi voluntari din toată lumea şi-au dat mâna pentru a susține poporul ucrainean, greu încercat.

Duminică a avut loc teledonul caritabil "Save Ukraine - StopWar", care s-a ţinut simultan la Berlin și Kiev. Concertul a putut fi urmărit în direct din peste 20 de țări. În România, a fost difuzat pe Voyo.ro și pe protvplus.ro.

Invitaţii speciali ai concertului "Save Ukraine — #StopWar" au fost cei din trupa Kalush Orchestra. Artiştii au uimit întreaga lume cu piesa "Ştefania", la Eurovision.

Zeci de artiști au cântat live în Berlin, pe scena amplasată lângă Poarta Brandenburg. Printre artiștii prezenți s-au numărat Kadebostany, Tina Karol şi MONATIK.

Evenimentul "Save Ukraine — #StopWar" s-a desfăşurat simultan în capitalele Germaniei și Ucrainei. Teledonul a colectat fonduri pentru dispozitivele medicale care vor ajunge în spitale din cele 12 regiuni apropiate de zona de război, unde sunt trataţi răniții.

Simbolic, evenimentul a fost organizat de ziua Kievului şi a fost dedicat rezistenței ucrainene.

Lideri politici, muzicieni, artiști, activiști, actori, sportivi şi voluntari din toată lumea au făcut apeluri umanitare pentru a susține poporul ucrainean, greu încercat. Concertul a fost urmărit LIVE de spectatori din peste 20 de țări din întreaga lume.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62262637
Germania deblochează fonduri pentru întărirea armatei printr-o excepţie constituţională
Guvernul şi opoziţia conservatoare din Germania au ajuns duminică seară la un acord pentru a încălca regulile bugetare ale constituţiei naţionale, cu scopul de a debloca 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei în faţa ameninţării ruse.
62262633
E oficial. Avionul dispărut de pe radar în Nepal s-a prăbușit. S-a izbit de un munte
Epava avionului dat dispărut în urmă cu o zi în Nepal şi care avea la bord 22 de persoane a fost descoperită în districtul Mustang, a anunţat armata nepaleză, potrivit Kathmandu Post.  
62262631
Armata rusă îşi continuă ofensiva şi în Nikolaev: “Nu mai există niciun sat, totul a fost distrus”
Rușii distrug lent, dar îndârjiți, regiunea Donbas, unde folosesc artileria pentru a rade complet orașele și satele de pe fața pământului.