Marinarii de pe submarinul scufundat în Indonezia, filmați în timp ce cântau cu câteva săptămâni înaintea tragediei

62187007
Agerpres

Marina indoneziană a publicat un clip în care arată echipajul submarinului scufundat KRI Nanggala-402 apare cântând, cu câteva săptămâni înainte de tragedie, transmite BBC.

Filmarea a fost realizată la bordul navei pe care se aflau 53 de oameni. Marinarii cântau „Sampai Jumpa”, un hit indonezian al cărui titlu înseamnă „La revedere”.

Oficialii au confirmat duminică că submarinul, care s-a scufundat în largul coastei Bali miercuri, a fost găsit împărțit în trei bucăți pe fundul mării.

Submarinul KRI Nanggala 402, unul dintre cele cinci ale marinei indoneziene, a dispărut miercuri în cursul unor exerciţii militare. Submarinul mai avea rezerve de oxigen cel mult până sâmbătă dimineaţa.

Echipele de intervenție au obținut primele imagini cu nava scufundată pe fundul mării, la o adâncime de 850 de metri, cu ajutorul unui vehicul submarin operat de la distanță (ROV).

Submarin Indonezia - 3

Submarinul KRI Nanggala 402 a dispărut în 23 aprilie și a declanșat o amplă operațiune internațională de căutare și salvare.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62187004
Comisia Europeană a dat în judecată AstraZeneca. Demersul, susținut și de România

Comisia Europeană a anunţat luni că a declanşat acţiuni legale împotriva companiei farmaceutice britanico-suedeze AstraZeneca, demersul fiind susținut de toate statele membre, inclusiv România.

62122098
Au trecut 35 de ani de la Cernobîl, cea mai gravă catastrofă nucleară

Luni se împlinesc 35 de ani de la tragedia nucleară de la Cernobîl, care a ucis mii de persoane și a expus alte câteva milioane la radiații periculoase.

62186954
Peru: Fostul președinte Martin Vizcarra, infectat cu Covid-19, la șase luni de la vaccinare

Fostul preşedinte al statului Peru, Martin Vizcarra, a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19, la şase luni după ce s-a vaccinat, informează AFP și dpa, citate de Agerpres.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.