Lucrări de Picasso şi Chagall furate în urmă cu 14 ani, găsite într-o pivniţă din Anvers

62364468
AFP

Două tablouri de Marc Chagall şi Pablo Picasso au fost găsite, la 14 ani după ce au fost furate din Israel, într-un subsol din Anvers.

Cele două lucrări, un tablou de Picasso cunoscut simplu ca „Tête” şi „L'homme en prière” de Marc Chagall, care înfăţişează un bărbat rugându-se, au fost furate în februarie 2010 dintr-o vilă din Tel Aviv aparţinând unui colecţionar de artă, scrie The Guardian, citată de News.ro.

La momentul respectiv, prada sustrasă de hoţi a fost evaluată la 900.000 de dolari pentru cele două tablouri, la care se adaugă bijuterii în valoare de 680.000 de dolari.

La sfârşitul anului 2022, anchetatorii belgieni au primit un pont potrivit căruia un comerciant de artă din Namur, în Valonia, oferea cele două tablouri spre vânzare.

În cadrul unei operaţiuni secrete care a durat mai multe luni, poliţia a urmărit mişcările suspectului, un comerciant israelian de ceasuri de lux în vârstă de 68 de ani, poreclit „Daniel Z”. Când poliţia federală a percheziţionat săptămâna trecută locuinţa suspectului, la cererea procurorului, a descoperit o sumă mare de bani, dar nu şi tablourile.

Verificările şi mijloacele poliţieneşti desfăşurate în cursul anului 2023 au permis să se stabilească faptul că suspectul se afla într-adevăr în posesia operelor căutate şi că este posibil ca acesta să le fi deţinut la domiciliul său sau la domiciliul uneia dintre rudele sale”, au declarat oficiali ai poliţiei pentru cotidianul belgian Le Soir. „Deşi a recunoscut că se afla în posesia tablourilor, suspectul a refuzat să spună unde le depozita”.

După ce şi-au extins căutările la Anvers şi într-o clădire care a găzduit cândva un magazin de artă legat de cazuri de tablouri furate, anchetatorii au găsit două lăzi de lemn care conţineau operele de artă furate. Poliţia belgiană a declarat că tablourile nu au fost deteriorate şi se aflau încă în ramele lor originale. Principalul suspect a fost acuzat de manipulare de bunuri furate şi a fost plasat în arest.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Un oficial OMS, despre pacienții din Gaza: Asteaptă să moară într-un spital fără apă și electricitate

Un coordonator al ajutorului de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a descris miercuri pacienţii care „aşteaptă moartea" în spitalele din Gaza, devenite nefuncţionale din cauza războiului, scrie News.ro.

 

Zece avioane militare ale Chinei au trecut linia mediană a strâmtorii Taiwan în ultimele 24 de ore

Ministerul Apărării din Taiwan a anun'at, joi, că zece avioane militare chineze au traversat linia mediană sensibilă a Strâmtorii Taiwan ]n ultimimele 24 de ore, informează Reuters, citată de News.ro.

Ce scrie presa din Ucraina despre protestele de la graniţa cu România. Zelenski îl lăuda în decembrie pe Iohannis

Presa din Ucraina relatează despre protestele de la graniţă ale transportatorilor şi fermierilor români, care blochează transportul de marfă, punându-le în oglindă cu cele ale polonezilor, care tocmai au decis să ia o „pauză strategică” până la 1 martie.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.