Lovitură grea încasată de Budapesta. Ungaria a pierdut o sumă uriașă de bani în prima zi a anului 2025. Cum a fost posibil

62508914

Ungaria a pierdut în mod oficial, miercuri, un miliard de euro din fonduri europene, îngheţate din cauza unor încălcări ale statului de drept reproşate Budapestei, a indicat Comisia Europeană, o premieră în Uniunea Europeană, informează AFP.

Bruxellesul declanşase în primăvara lui 2022 mecanismul de condiţionalitate împotriva Ungariei, o procedură prin care au fost suspendate unele livrări de fonduri.

Comisia exprimase atunci "îngrijorări serioase" cu privire la utilizarea de către Ungaria a bugetului UE, legate de condiţiile de atribuire a contractelor publice, precum şi de o lipsă de control şi transparenţă.

Budapesta a întreprins între timp reforme care au permis deblocarea unei părţi din fonduri, dar 19 miliarde rămân îngheţate în cadrul a diferite proceduri.

"În virtutea reglementării privind condiţionalitatea, (prima tranşă)" din fondurile suspendate, în sumă de 1,04 miliarde de euro, a expirat "la sfârşitul lui 2024", a precizat Comisia pentru AFP.

Într-un raport din iulie, Comisia a apreciat că Ungaria nu respecta normele democratice din UE mai ales în materie de corupţie, finanţare politică, conflicte de interese şi independenţa media.

Prim-ministrul Viktor Orban a promis că se va "bate" pentru a proteja banii "care sunt ai noştri". "Ei încearcă în mod constant să le ia banii ungurilor prin diverse mijloace şi pentru motive diverse", a afirmat Orban în decembrie, ameninţând cu blocarea bugetului multianual al UE.

În acest context, noul rival al lui Orban, Peter Magyar, al cărui partid este creditat de unele sondaje cu un avans, a chemat miercuri la devansarea alegerilor legislative, prevăzute pentru primăvara lui 2026.

"Timpul presează. Să devansăm data alegerilor pentru ca ţara să nu piardă încă un an în mod inutil. Să aducem acasă miliardele pe care ni le datorează Uniunea Europeană'', a spus el în urările pentru 2025.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62508913
Masacrul de Revelion din New Orleans. Marturia cutremurătoare a unui supraviețuitor: „Un corp a zburat spre mine”

Scene îngrozitoare au avut loc în ziua de Anul Nou în New Orleans, când un vehicul a intrat într-o mulțime de pe Bourbon Street, provocând moartea a zece persoane și rănirea a altor 30.

62508907
Atac în masă de Revelion. Un șofer a intrat cu mașina în mulțime și a deschis focul. Sunt cel puțin 10 morți, în New Orleans

Anul a început cu un atac cu număr mare de victime în SUA. Un șofer a intrat cu mașina în mulțimea de petrecăreți care sărbătoreau trecerea dintre ani în New Orleans, iar apoi a deschis focul. Cel puțin 10 persoane au fost ucise și alte 30 rănite.

62508904
Rușii se înrolează în armata Ucrainei pentru a lupta contra lui Putin. Dezvăluirile unui artist otrăvit de Kremlin

”Există o mulțime de cetățeni ruși” care luptă în armata Ucrainei împotriva dictatorului Vladimir Putin, susține un artist rus adăugat acum de Kremlin pe lista teroriștilor. În 2018, artistul a fost otrăvit chiar în timp ce era judecat la Moscova.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.