Lituania, un stat membru al NATO şi UE, a declarat stare de urgenţă din cauza baloanelor de contrabandă din Belarus

62597606
Shutterstock

Lituania a decretat marţi starea de urgenţă din cauza ameninţării pe care o reprezintă la adresa securităţii publice baloane de contrabandă din Belarus, a anunţat Guvernul, relatează AFP.

Lituania acuză Belarusul de faptul că a permis unor traficanţi să folosească baloane meteorologice pentru a transporta ţigarete de contrabandă peste frontieră, obligând în mai multe rânduri aeroportul din Vilnius să-şi întrerupă operaţiunile şi perturbând traficul aerian.

Potrivit News.ro, durata stării de urgenţă nu a fost precizată imediat.

Belarusul, care a autorizat folosirea teritoriului său în vederea invaziei la scară mare a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, neagă orice responsabilitate cu privire la baloane şi acuză Lituania de provocări, după ce a trimis o dronă pentru a a lansa ”documente extremiste”.

Lituania, un stat membru al NATO şi Uniunii Europene (UE) şi o fostă republică sovietică, respinge aceste acuzaţii, pe care le cataloghează mincinoase.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62597605
Un bărbat susține că a fost răpit de extratereștri, care i-au furat materialul genetic pentru a crea bebeluși hibrizi

Un bărbat susține că a fost răpit de extratereștri care i-au recoltat sperma într-o serie de întâlniri „uluitoare”, scrie Mirror.co.uk.

62597604
Un adolescent din Germania și-a pierdut o mână după ce a aprins artificii la o petrecere. Un alt tânăr a fost rănit ușor

Un adolescent de 17 ani și-a pierdut mâna dreaptă în timp ce încerca să aprindă o baterie de artificii la o petrecere din nord-vestul Germaniei. Incidentul riscă să reaprindă dezbaterea anuală despre interzicerea artificiilor private de Revelion.  

62491892
Israel lovește infrastructuri Hezbollah în sudul Libanului, în pofida acordului de încetare a focului

Armata israeliană a anunţat marţi dimineaţă că a lovit infrastructuri ale mişcării islamiste Hezbollah, pro-iraniene, în sudul Libanului, transmite France Presse.

 

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.