Liderul socialiștilor și democraților europeni: România și Bulgaria trebuie să adere la spațiul Schengen imediat

61913243
iStock

România și Bulgaria sunt „pregătite” să facă parte din spațiul Schengen și trebuie admise cât mai curând posibil, a afirmat europarlamentarul Gianni Pittella, liderului grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

Pe de altă parte, Croația trebuie să aibă dreptul de a adera „de îndată ce îndeplinește satisfăcător criteriile tehnice ca să facă asta”, a adăugat el, înainte de sesiunea plenară a Paramentului European de la Strasbourg, într-o dezbatere despre consolidarea spațiului Schengen, informează agenția ANSA.

Prin aderarea celor trei țări la spațiul Schengen, se va putea „promova economia europeană, prin facilitarea unor importuri de bunuri în sudul Europei”. Totodată, decizia ar servi drept răspuns la „populismul național”, a mai punctat el.

„Vom continua să facem apel la statele membre să înceteze să mai bolcheze aderarea” Bulgariei, României și Croației. De aceea, „i-am scris președintelui Tusk să îi cerem asta, dar până acum răspunsurile sale au fost evazive”.

„Tusk și Consiliul European trebuie să nu mai amâne aderarea, din cauza intereselor naționale egoiste, și să lase România și Bulgaria să facă parte din spațiul Schengen imediat. Europa trebuie să își respecte promisiunile”, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61928222
Palestinienii nu vor ca SUA să se ocupe de pacea din Orientul Mijlociu: „Mutarea Ambasadei la Ierusalim este o crimă”

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a precizat că cetățenii din Palestina nu vor mai accepta ca Statele Unite să joace vreun rol în negocierile pentru pacea din Orientul Mijlociu.

61920390
Supraviețuitor: condițiile din lagărele nord-coreene mai proaste decât cele de la Auschwitz

Un bărbat care a fost deţinut într-un lagăr de concentrare nazist a afirmat că în închisorile destinate prizonierilor politici din Coreea de Nord, condiţiile sunt mai proaste decât în cele de la Auschwitz.

61920326
Comisia Europeană, nemulțumită de propunerea lui Donald Tusk ca UE să renunțe la cotele obligatorii de refugiați

Comisia Europeană a respins, miercuri, propunerea președintelui Consiliului European, Donald Tusk, privid renunțarea la cotele obligatorii de refugiați.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.