Kremlin: Relaţiile noastre bilaterale cu Statele Unite sunt la cel mai scăzut nivel, sunt într-o stare deplorabilă

×
Publicitate

Tensiuni sporite, după ce o dronă americană Reaper s-a prăbușit în Marea Neagră, din cauza unor avioane rusești.

Potrivit Pentagonului, două aparate Suhoi ar fi hăituit aparatul fără pilot MQ-9 Reaper până când unul dintre ruși și-a agățat elicea şi a doborât dronă. În schimb, Kremlinul neagă că piloții ruşi ar fi provocat deliberat incidentul și insistă că drona americană n-ar fi trebuit să zboare atât de aproape de Crimeea.

Oricum, reacția Washingtonului n-a fost chiar tornada de acuzații și avertismente previzibile, ambele tabere dând impresia că nu-și doresc o criză.

Rușii confirmă că vor încerca să recupereze drona, dar, potrivit Casei Albe, aceasta a căzut în ape foarte adânci și s-ar putea să rămână acolo pentru totdeauna.

Cum s-a produs incidentul

Incidentul a avut loc ieri dimineaţa în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre, la aproximativ 120 de kilometri Sud-Vest de coasta peninsulei Crimeea.

Potrivit cotidianului The New York Times, drona MQ-9 Reaper, fără arme pe ea, decolase de la bază militară din Câmpia Turzii pentru o misiune planificată de supraveghere a mişcărilor ruseşti din Crimeea. Era monitorizată și manevrată de un echipaj aflat la sol.

Aceste aparate survolează Marea Neagră de ceva timp, oricum dinainte de izbucnirea actualului conflict. Apele Mării Negre sunt importante şi aglomerate.

Aparatul se afla la o altitudine de 7.600 de metri când a fost interceptat de două avioane rusești SUHOI-27. Ce a urmat i-a uluit pe militarii americani care supravegheau dronă din baza Ramstein aflată în Germania.

Potrivit Pentagonului, piloții ruși s-au "jucat" cu drona o jumătate de oră și au trecut pe sub ea de cel puțin 19 ori. Au aruncat și combustibil pe aparat, cel mai probabil pentru a bruia senzorii vizuali.

În cele din urmă, unul dintre piloții ruși ar fi pierdut controlul propriului avion și a tras de manșă prea repede. În încercarea de a-l stabiliza, a "agățat" elicea dronei, care a scăpat de sub control și s-a prăbușit în mare.

Brig. Gen. Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului: “Dacă interceptările nu sunt neobişnuite, acest tip de conduită din partea piloţilor ruşi este ieşit din comun, neinspirat şi nesigur. Pe lângă faptul că este abordarea piloţilor ruşi a fost periculoasă şi neprofesionista, incidentul demonstrează şi lipsa de competentă.”

John Kirby, purtător de cuvânt CNS al SUA: “Dacă mesajul intenţionat de ruşi a fost să descurajeze SUA să mai zboare şi opereze în spaţiul internaţional de deasupra Marii Negre, atunci planul lor a eşuat, nu se va întâmpla aşa ceva. Marea Neagră nu aparţine unei singure naţiuni şi vom continua să facem ce e nevoie pentru propriile interse de securitate din acea parte a lumii.”

Lloyd Austin, secretarul Apărării al Statelor Unite: “Acest episod riscant e parte a unui tipar de acţiuni agresive, primejdioase şi nesigure ale piloţilor ruşi în spaţiul aerian internaţional. Să fie limpede: SUA vor continua să zboare şi să opereze oriunde îi permite legislaţia internaţională.”

Moscova susține că pilotul nu ar fi atins drona

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a plâns ca, deşi au trecut multe ore între momentul în care s-a petrecut incidentul şi cel în care a fost făcut public, n-ar fi existat niciun contact la nivel înalt cu Statele Unite.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: “Relaţiile noastre bilaterale cu Statele Unite sunt la cel mai scăzut nivel, sunt într-o stare deplorabilă. Evident că într-o discuţie fiecare ţară îşi apără propriile interese, dar Rusia nu a respins niciodată un dialog constructiv şi nu-l respinge nici acum.”

Moscova susține că pilotul nu ar fi atins drona, ci că aparatul s-ar fi prăbușit din cauza unor erori de pilotaj. Mai mult, Kremlinul insista că drona americană zbura cu transmițătoarele închise şi nu avea ce să caute atât de aproape de spațiul aerian declarat al așa-zisei operațiuni speciale militare. Ambasadorul Rusiei la Washington a fost convocat rapid la Departamentul de Stat, pentru a da explicații.

Explicațiile ambasadorului Rusiei în SUA

Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în SUA: Această dronă poate transporta câteva bombe. Care ar fi reacția Statelor Unite dacă o dronă rusească ar zbura foarte aproape de San Francisco sau de New York?.”

Dar, a subliniat dilomatul rus, orice s-ar fi petrecut marți deasupra Marii Negre, nu a existat intenţia Kremlinului de a provoca o criză.

Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în SUA: “Nu vrem nicio confruntare între Statele Unite și Federația Rusă. Suntem în favoarea unor relații pragmatice, în interesul oamenilor din Statele Unite și din Federația Rusă.”

Într-un acord rarisim, Casa Albă a exprimat un punct de vedere similar.

John Kirby, purtător de cuvânt CNS al SUA: "Nu dorim să vedem acest război escaladând dincolo de suferinţele pe care le-a provocat deja poporului ucrainean."

Matt Lee, Associated Press: “Vor fi repercusiuni, mai ales că are legătură cu toată situația din Ucraina. Nu mă aștept ca situația să escaladeze până la o conflagrație majoră directă între cele două tabere.”

De altfel, americanii nu sunt siguri că pilotul rus a vrut să avarieze dronă.

Brig. Gen. Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului: "Din evaluarea noastră, impactul a cauzat daune și aeronavei rusești. Dar știm că aeronava rusească a aterizat apoi, nu voi intra în detalii în legătură cu locul aterizării."

Imediat după incident a început o cursă contracronometru pentru recuperarea epavei dronei, chiar dacă americanii au șters de la distanță software-ul aparatului. Rușii sunt într-o poziție mai bună, pentru că au nave mai aproape de locul prăbușirii. Nu este însă exclus ca epava să rămână pentru totdeauna pe fundul mării.

Statele Unite dețin aproape 300 de drone performante MQ-Reaper, fiecare costând în jur de 16 milioane de dolari. Acestea pot zbura cu aproape 400 km/h au o autonomie de 1850 de km și 14 ore de funcționare. Sunt folosite pentru operaţiuni de supraveghere și recunoaștere, dar și pentru misiuni de netruralizare a unor ținte.

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
Citește și...
A murit miliardarul japonez care a dezvoltat unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din lume

Miliardarul japonez Masatoshi Ito, care a transformat lanțul de magazine de cartier 7-Eleven într-un imperiu global, a murit la vârsta de 98 de ani. El a decedat de bătrânețe la sfârșitul săptămânii trecute, scrie BBC.

A murit Bobby Caldwell. Interpretul "What You Won't Do For Love" avea 71 de ani. GALERIE FOTO

Cântărețul și compozitorul Bobby Caldwell a murit la vârsta de 71 de ani.

Turcia, lovită de inundații în zonele devastate de cutremure. 10 persoane au murit | GALERIE FOTO

Cel puţin 10 persoane au murit în urma inundaţiilor care au lovit două provincii din sud-estul Turciei, devastate de cutremurul din 6 februarie, conform presei turce.

Recomandări
Discursul lui Nicușor Dan în Catedrala Națională: de la ”naționalism sănătos” la ”demagogi care se bat cu pumnul în piept”

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, marți, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi, care a avut loc la Catedrala Națională din București.

Autoritatea Electorală Permanentă începe controlul la marile partide politice, cu excepția AUR. ”Încurcam lucrurile pe acolo”

Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice.

Putin ar fi refuzat în ultimul moment să se întâlnească cu șeful CIA după ce a aflat ce mesaj aducea de fapt

Vladimir Putin intenționa inițial să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în timpul vizitei acestuia la Moscova, pe 25 august, dar s-a răzgândit după ce a aflat scopul deplasării, a declarat pentru „Agențstvo” o sursă apropiată Kremlinului.