Kievul jubilează. NATO pregătește două lovituri teribile pentru Rusia. „Vor fi disponibele până la finalul anului"

×
Publicitate

Miniștrii de Externe din NATO sunt la Praga, în timp ce cresc presiunile asupra președintelui Statelor Unite să permită Ucrainei să lovească pe teritoriul Rusiei cu arme occidntale.

Unii aliați, printre care Franța și Germania, s-au declarat deschiși pentru această posibilitate. Alții, cum este Italia, se opun.

Potrivit unor surse, șeful NATO urmează să le ceară aliaților să se angajeze să ofere 40 de miliarde de euro anual ca ajutor militar pentru Ucraina. Dar încă nu a fost făcut un anunț public în acest sens.

Folosind rachete ghidate cu rază lungă de acțiune, ucrainenii au lovit, în noaptea de miercuri spre joi, ținte militare din Crimeea ocupată, lângă podul Kerci. Ar fi distrus încă o navă rusească de patrulare și ar fi avariat doua feriboturi care transportau materiale militare.

De asemenea, rachetele occidentale cu bătaie lungă ar putea juca un rol decisiv în oprirea ofensivei ruse din regiunea Harkov.

Tancurile americane Abrams au devenit inutile

În schimb, ucrainenii nu prea mai au ce face cu tancurile Abrams livrate de americani, după o lungă așteptare. Au primit 31, au pierdut câteva. Iar toate câte au mai rămas sunt într-o regiune de nord-est unde au pierdut teren.

Echipajele ucrainene care luptă pe tancurile Abrams au dezvăluit o serie de slăbiciuni și defecte ale faimoaselor blindate, punând sub semnul întrebării utilitatea acestora pe frontul aflat în continuă schimbare.

"Joker," Brigada 47 Mecanizată ucraineană: "Blindajul nu este suficient pentru războiul din această eră. Nu protejează echipajul. În realitate, este un război al dronelor. Așa că acum, când tancul iese în teren, întotdeauna încearcă să-l lovească".

"Dnipro," Brigada 47 Mecanizată ucraineană: "(Tancul Abrams) a fost ținta principală. Pe câmpul de luptă, fără alte mijloace de apărare, echipajul nu supraviețuiește...".

"Joker," Brigada 47 Mecanizată ucraineană: "Ai nevoie de aviație, artilerie, apoi intră tancurile. Și infanteria. Cheamă aviația, cheamă artileria.... Dar nu avem aviație și artilerie. Avem aici doar tancuri. Și asta e problema".

Nick Paton Walsh, CNN: "Dacă ați putea cere un singur lucru americanilor, ce le-ați cere?".

"Joker," Brigada 47 Mecanizată ucraineană: "Eu am doar o întrebare: "De ce durează de fiecare dată atât de mult și de ce ajutorul vine doar parțial? Pierdem timp. Asta înseamnă moarte pentru noi...".

Ajutorul militar acordat Kievului a dominat dezbaterile la reuniunea ministrilor de externe din Alianța Nord Atlantică, stransi la Praga

Antony Blinken, secretarul de stat american: "Este critic. Anticipăm că prin eforturile conduse de Cehia, până la sfârșitul anului vor fi disponibele aproape un milion de obuze pentru Ucraina".

Jana Cernochová, ministul ceh al Apărării: "Ucraina trebuie să câștige acest război. Și propria noastră securitate este în joc".

Siobhan Robbins, Sky News Lituania: "Aceasta ar fi linia frontului pentru NATO în cazul în care războiul din Ucraina ar escalada. Rusia este cea mai mare amenințare pentru statele baltice".

Cele mai mari manevre militare din estul Europei s-au finalizat

În Lituania - la doar câțiva kilometri de granița cu Belarusul - tocmai s-au finalizat cele mai mari manevre militare din estul Europei, de la sfârșitul Războiului rece. Sub conducerea militară a Germaniei și cu participarea armatelor din Lituania si Olanda plus brigada franco-germană staționată permanent acolo.

Siobhan Robbins, Sky News Lituania: "Aici, în Lituania, se exersează operațiuni de apărare a flancului estic. Unele dintre tehnicile de luptă exersate aici se bazează pe lecțiile învățate din războiului real din Ucraina. Comandantul armatei germane a subliniat că aceste manevre trimit un mesaj clar Rusiei".

Însă, Europa dispune doar în mică proporţie de capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja flancul estic, potrivit unor surse din NATO citate de Financial Times. Astfel, aliații ar fi capabili să furnizeze mai puţin de 5% din capacităţile de apărare aeriană considerate necesare pentru a-şi proteja membrii din Europa Centrală şi de Est împotriva unui atac la scară largă.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
„Cred că a sosit momentul”. Șeful NATO dezlănțuie Ucraina. Anunțul pe care Rusia nu și-l dorea

Aliații Ucrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează, a spus joi din nou secretarul general al NATO, la aproape o săptămâna după ce apelul său similar în acest sens a provocat agitaţie în Alianță.

Delir la Moscova. Kremlinul a găsit "vinovații" pentru "războiul fără sens" pe care Ucraina îl continuă cu Rusia

Kremlinul a anunțat, joi, că SUA, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni.

Lovitură grea pentru Moscova. Decizia luată de Uniunea Europeană care vizează produsele agricole rusești

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi-au dat, joi, acordul în vederea impunerii unor taxe vamale prohibitive importurilor de produse agricole ruseşti, în prezent larg scutite.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.