Katalin Novak, învestită ca președinte în Ungaria. Ea a condamnat ofensiva Rusiei în Ucraina

×
Publicitate

Katalin Novak a fost învestită sâmbătă în funcţia de preşedinte al Ungariei în cadrul unei ceremonii desfăşurate în faţa Parlamentului.

În discursul său inaugural, Novak a spus că vrea să arate țării ce înseamnă pentru ea patria şi compatrioţii săi şi a subliniat responsabilitatea sa de a-și exprima opiniile „cu privire la viaţa noastră comună şi la locul nostru în lume”, conform MTI, citat de Agerpres.

Novak a spus că șocul invaziei Ucrainei de către Rusia a necesitat reacții immediate și a lăudat umanitatea compatrioților săi prin primirea refugiaților ucraineni.

A condamnat ofensiva Rusiei în Ucraina

“Marţi, 17 mai, voi merge la Varşovia pentru a-l întâlni pe preşedintele Poloniei. Domnule preşedinte, dragă Andrzej (Duda), îţi mulţumesc perntru oportunitatea de a discuta aşa cum se cuvine între prieteni. Noi condamnăm agresiunea lui Putin, invazia armată asupra unui stat suveran. Spunem un nu etern oricărui efort îndreptat către refacerea Uniunii Sovietice”, a spus Katalin Novak, potrivit News.ro.

La ceremonia de învestire care a avut loc, Katalin Novák a subliniat: viaţa ţării este umbrită de un nor negru, umbra războiului. Ea a explicat că atacul asupra Ucrainei, după primul şoc, a impus găsirea unor răspunsuri imediate şi, în acelaşi timp, bine gândite, valabile pe termen lung, şi din partea Ungariei. După sosirea primilor refugiaţi în ţară pe 25 februarie, maghiarii s-au grăbit să-i ajute fără să-şi pună întrebări.

De atunci, 700 000 de refugiaţi au intrat pe pământul ungar care le-a oferit siguranţă, ungurii au strâns donaţii în valoare de sute de milioane de forinţi, ei oferă îngrijire răniţilor, trimit alimente celor care au rămas acasă, oferă oportunităţi de educaţie, cazare, hrană şi muncă pentru familii. Ungaria a trecut cu brio examenul de omenie, a spus Katalin Novák.

Novák a arătat că Ungaria nu este neutră. “Suntem de partea victimelor nevinovate şi a adevărului”.

Ungaria „va refuza orice ambiție de refacere a Uniunii Sovietice”

În același timp, Novak a declarat că Ungaria „va refuza întotdeauna orice ambiţie de refacere a Uniunii Sovietice”, adăugând că maghiarii vor pace și cerând pedepsirea celor vinovați de crime de război.

„Suntem de partea victimelor nevinovate și a justiției,” a mai spus aceasta.

Ungaria nu va renunţa la suveranitatea sa şi susţine aderarea Ucrainei la comunitatea ţărilor europene. De asemenea, țara este pregătită să facă sacrificii pentru pace şi nu îi împiedică nici pe aliaţii săi să facă sacrificii, dar nu va fi de acord cu decizii care cer ungurilor sacrificii mai mari decât durerea pe care ar provoca-o Rusiei, a spus Novak.

Preşedinta s-a oferit să medieze procesul de reluare a negocierilor de pace între Rusia și Ucraina și și-a exprimat sprijinul pentru comunitatea etnică maghiară din Ucraina.

Maghiarii pot „să trăiască cu capul sus”

Novak a promis că va depune eforturi pentru a se asigura că maghiarii sunt înţeleşi şi respectaţi, afirmând că este o dovadă a muncii depuse în ultimul deceniu faptul că maghiarii pot din nou „să trăiască cu capul sus” şi că pot vedea că lumea are grijă de interesele maghiarilor.

„Încrederea în sine, identitatea şi mândria naţională ale maghiarilor - care au lipsit mult timp - au revenit,” a spus ea, adăugând: „Să ne păstrăm şi să ne protejăm mândria naţională şi să ne asigurăm că mândria naţională nu se transformă în aroganţă naţională, dar nici în laşitate globalistă.”

Aceasta a mai declarat că va întări valorile bazate pe creștinism în Ungaria și îi va încuraja și susține pe maghiari să aibă copii, menționând sprijinul său pentru protecția vieții umane concepute.

„Să protejăm ordinea creaţiei şi lumea creată,” a spus Novak, subliniind importanţa sprijinirii familiilor numeroase, a părinţilor care stau acasă, a părinţilor adoptivi şi a părinţilor singuri.

Novak a fost aleasă şef de stat de către parlament pe 10 martie. Ea este al şaselea preşedinte de la schimbarea sistemului politic din Ungaria din 1989-1990.

CITEȘTE ȘI: Liderii progresiști de stânga din Europa cer desființarea NATO. Cum văd ei calea către pace

Avertismentul Rusiei privind aderarea Suediei și Finlandei la NATO în următoarele zile: „Va fi necesar să reacţionăm”

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Avertismentul unui oficial rus: Polonia, pe primul loc la rând pentru denazificare după Ucraina

Un parlamentar rus a avertizat, vineri, că declarațiile recente ale liderilor Poloniei încurajează Moscova „să o pună pe primul loc la coada pentru denazificare, după Ucraina”.

Încă doi oameni au fost diagnosticați cu virusul rar variola maimuțelor, în Anglia. Cum se manifestă

Încă doi oameni au fost diagnosticați cu variola maimuțelor, în Anglia. Cele două persoane locuiesc în aceeași locuință și nu au nicio legătură cu prima persoană despre care s-a anunțat că are acest virus rar, după o călătorie în Nigeria.

Președintele Finlandei l-a sunat pe Putin pentru a discuta despre aderarea la NATO. Reacția liderului rus

Președintele finlandez, Sauli Niinisto, l-a sunat pe președintele rus, Vladimir Putin, și l-a informat despre planurile țării sale de a adera la NATO, a transmis, sâmbătă, agenția de presă Interfax, citată de Bloomberg, scrie Reuters.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

Topul pensiilor din România după județ. Peste 1.300 de lei diferență între extreme

Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 0,3% față de primele trei luni ale anului, potrivit datelor INS.