Joe Biden: SUA nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea

62175273
Agerpres

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că SUA nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă în ziua în care se împlinesc 7 ani de la acest eveniment.

"SUA nu acceptă şi nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei şi vor fi alături de Ucraina împotriva acţiunilor agresive ale Rusiei", a afirmat Biden, relatează Reuters şi AFP.

"SUA continuă să fie alături de Ucraina şi de aliaţii şi partenerii săi astăzi, aşa cum au fost de la începutul acestui conflict. Cu prilejul acestei aniversări sumbre, reafirmăm un adevăr simplu: Crimeea este Ucraina", a adăugat el.

Conflictul între combatanţii susţinuţi de Rusia şi trupele ucrainene s-a soldat cu peste 13.000 de morţi din 2014, când Rusia a anexat Crimeea iar unele forţe proruse din estul Ucrainei s-au revoltat împotriva Kievului.

Administraţia Biden a precizat că încă efectuează revizuiri ale politicii sale externe privind Rusia, China şi alte domenii cheie după ce a preluat guvernarea de la fostul preşedinte Donald Trump pe 20 ianuarie, notează Reuters.

Joe Biden a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin luna trecută şi a ridicat mai multe chestiuni spinoase, printre care suveranitatea Ucrainei, încarcerarea opozantului Aleksei Navalnîi, presupusa ingerinţă în alegerile din SUA din 2020 şi atacurile cibernetice masive asupra guvernului american de anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62172236
Vladimir Putin a discutat cu cancelarul austriac despre posibilitatea livrării de Sputnik V în Austria
Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul austriac Sebastian Kurz au evocat posibilitatea ca doze de vaccin rusesc anti-coronavirus Sputnik V să fie livrate Austriei, a anunţat vineri Kremlinul, informează AFP.
62176373
Mai mulți britanici vor participa ca voluntari la petreceri, nunți și meciuri. Ce vor să afle autoritățile
Mai mulți britanici vor participa ca voluntari la meciuri de fotbal, nunți și petreceri, pentru ca autoritățile să decidă dacă pot fi redeschise în siguranță.
62173402
Tulpina britanică de Covid-19, dominantă în Belgia. Numărul de infectări este în creştere
Varianta britanică de coronavirus, care a apărut la sfârşitul anului 2020 şi este mai contagioasă, este în prezent dominantă în Belgia, au declarat vineri autorităţile sanitare, pe fondul creşterii numărului de infectări, relatează AFP.