Desfăşurarea a fost confirmată de ministrul de Externe italian, Antonio Tajani, relatează marţi AFP şi DPA, citate de Agerpres.
"Răspunsul guvernului va fi ferm pentru garantarea comerţului liber", a declarat el, citat de EFE.
Elevi de liceu, studenţi, agricultori şi camionagii manifestează în toată Italia în principal împotriva costului ridicat al vieţii.
Decizia a fost luată luni, în cursul unei reuniuni de criză prezidate de şefa guvernului Giorgia Meloni, urmând ca un decret în acest sens să fie emis în scurt timp.
O reuniune a Consiliului de miniştri, marţi, urmează să dea undă verde desfăşurării şi să aprobe atribuţii poliţieneşti militarilor care vor susţine temporar forţele de ordine din Milano, capitala financiară a Italiei.
Prezenţa militară suplimentară are scopul de a preveni noi revolte în centrul oraşului Milano.
O misiune militară italiană, denumită "Strade sicure" ("Străzi sigure"), este operaţională din anul 2008. Soldaţii sprijină poliţia în monitorizarea marilor aglomerări urbane şi a clădirilor vulnerabile.
De asemenea, autorităţile iau în considerare instituirea unor restricţii de circulaţie pentru anumite zone din centrele oraşelor.
Meloni a anunţat o abordare dură ca răspuns la tulburările din Milano şi din alte câteva oraşe.
Violenţele au izbucnit la Milano în weekend după proteste iniţial paşnice împotriva costului ridicat al vieţii şi a diferitelor planuri legislative ale guvernului.
În piaţa centrală Piazza del Duomo şi în împrejurimi, în mare parte tineri îmbrăcaţi în negru şi purtând măşti au spart vitrine şi au jefuit buticuri şi supermarketuri.
Mai multe buticuri din capitala italiană a modei au rămas închise săptămâna aceasta, în timp ce altele şi-au închis vitrinele şi şi-au sporit măsurile de securitate.
Au fost efectuate peste 270 de reţineri provizorii, în mare parte de minori. Cinci tineri au fost plasaţi în arest preventiv.
Inflaţia în Italia este în prezent de 4,2%. Numeroşi sunt cei care fac paralele cu tulburările din Franţa.
Potrivit autorităţilor, cel puţin 14 membri ai forţelor de securitate au fost răniţi la Milano. Nu există cifre exacte privind numărul protestatarilor răniţi. Daunele sunt estimate la câteva milioane de euro.
Noi manifestaţii sunt aşteptate sâmbătă.
Guvernul are în vedere, de asemenea, măsuri represive mai extinse, între care restricţii privind adunările publice, o relaxare a normelor privind detenţia minorilor şi sancţiuni mai severe împotriva părinţilor acestora.
Vicepremierul italian Matteo Salvini a calificat confruntările dintre manifestanţi şi poliţie drept "ruşinoase" şi a declarat la RTL 102.5 că guvernul va anunţa o serie de "răspunsuri imediate", între care desfăşurarea de trupe.
Ministrul apărării, Guido Crosetto, a declarat pe X că speră ca executivul să aprobe dispoziţii care să permită armatei "să acţioneze ca forţe de poliţie".
Premierul Giorgia Meloni a declarat sâmbătă că autorii violenţelor sunt "golani care exploatează manifestaţiile pentru a semăna haos, îi agresează pe cei care asigură securitatea şi ţin oraşe întregi ostatice".
"A manifesta este un drept. A da foc oraşelor noastre şi a provoca vărsare de sânge nu este", a scris ea pe X.
Meloni se va confrunta anul viitor cu alegeri, în care situaţia economică, securitatea şi imigraţia ar urma să fie principalele probleme.