Israelul ar putea fi aproape de finalul pandemiei. Vaccinarea a scăzut numărul infectărilor

62182750

Israelul, țara cu cea mai eficientă campanie de vaccinare din lume, ar putea ajunge foarte curând la finalul acestei pandemii - un obiectiv pe care multe țări îl vor atinge abia peste luni de zile, sau chiar câțiva ani, scrie The Guardian.

Mai mult de jumătate dintre cei 9 milioane de locuitori ai țării au primit ambele doze de vaccin. Ratele de infectare au scăzut considerabil, cu toate că viața a revenit aproape în totalitate la normalul dinaintea pandemiei.

În momentul de vârf al campaniei de vaccinare, culoarele uriașei arene de baschet din Ierusalim erau ticsite de oameni care așteptau până la două ore ca să le vină rândul să intre în cabinele de vaccinare. În fiecare zi, 3.000 de oameni erau programați la acest centru.

Grafic

Luni, doar 15 persoane așteptau la rând, iar timpul de așteptare era de doar câteva secunde. Doar câteva sute de oameni mai vin să se vaccineze la centrul organizat în incinta arenei sportive.

În rândul populației adulte, doar 1 milion de oameni reticenți nu au fost vaccinați încă. „Toți cei care au vrut să se vaccineze au venit deja”, a declarat Shani Luvaton, șefa centrului de vaccinare.

Imunizarea accelerată a populației le permite israelienilor să își recapete ușor-ușor viețile pe care le-au avut până la începutul lui 2020. Aceste centru de vaccinare a început să fie închis mai devreme deja în unele zile, deoarece meciurile de baschet au început să se dispute din nou cu spectatori - chiar dacă este vorba despre un număr limitat de fani care pot intra în arenă.

În Ianuarie, când Israelul era lovit din plin de al treilea val al pandemiei, numărul cazurilor zilnice ajunsese să treacă de 10.000. Acum, după aproape trei luni de la acel vârf, sunt mai puțin de 200 de infectări pe zi. Duminica trecută au fost doar 130.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62182746
Ce a pățit o jurnalistă din Rusia, în timpul unui live. Imaginile au ajuns virale

Moment amuzant în Rusia. Un reporter care trebuia să prezinte telespectatorilor situația meteo și sosirea primăverii la Moscova a avut parte de un moment mai puțin obișnuit, scrie DailyMail. 

62182706
Cine ar fi autorul atacului de la Capitoliu. A murit după ce a fost împuşcat de poliţişti

Unul dintre cei doi poliţişti răniţi şi autorul atacului de la Capitoliu de vineri au murit, a confirmat Yogananda Pittman, şef interimar al poliţiei Capitoliului, într-o conferinţă de presă, relatează Reuters.

62167915
Alertă la Capitoliul din Washington. Doi poliţişti au fost loviţi de o maşină

Doi poliţişti au fost răniţi în apropiere de Capitoliul din Washington după ce au fost loviţi de o maşină, potrivit poliţiei, clădirea Congresului american fiind încercuită de forţele de ordine, relatează AFP.

Recomandări
Israel 7 octombrie getty
Imagini greu de privit: 3 ani de la masacrul comis de Hamas în Israel, în 7 octombrie. Peste 1.200 de morți, sute de ostatici

În 7 octombrie 2026 se împlinesc trei ani de la atacurile criminale ale grupării teroriste Hamas în Israel, o tragedie care a declanșat o altă tragedie în Fâșia Gaza, ca răspuns al israelienilor.

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.