Iranul și-a rechemat ambasadorii din Europa, înaintea reluării sancţiunilor ONU, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică

62578252

Iranul şi-a rechemat ambasadorii din Franţa, Germania şi Regatul Unit, pe fondul eşecului negocierilor nucleare şi al reluării sancţiunilor ONU, relatează AFP, citând presa iraniană de stat.

„În urma acţiunii iresponsabile a trei ţări europene de a restabili rezoluţii abrogate de către Consiliul de Securitate al ONU, ambasadorii Iranului în Germania, Franţa şi Regatul Unit au fost rechemaţi la Teheran pentru consultări”, a anunţat televiziunea de stat.

Sancţiunile ONU impuse Iranului din cauza programului nuclear urmează să fie restabilite sâmbătă, la o zi după respingerea unei rezoluţii în Consiliul de Securitate al ONU și în timp ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a reluat inspecţiile în instalaţiile nucleare iraniene.

Consiliul a respins vineri propunerea Rusiei şi Chinei de prelungire cu şase luni a Acordului de la Viena din 2015 privind dosarul nuclear iranian, care controla programul nuclear al republicii islamice în schimbul unei ridicări a sancţiunilor.

Rusia a catalogat acest rezultat drept „nul şi neavenit”.

Prin urmare, „sancţiunile (...) vor fi reimpuse în acest weekend”, a anunţat ambasadoarea Regatului Unit la ONU, Barbara Woodward.

„Spre marele nostru regret, Iranul a persistat în atitudinea sa de refuz. Aşteptam gesturi, însă gesturi concrete şi precise. Iranul nu a făcut niciunul care să fie concret şi precis”, a declarat omologul ei francez, Jérôme Bonnafont.

Ce a declarat anterior președintele Iranului 

Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a dat asigurări miercuri, la tribuna ONU, că Iranul nu vrea să se doteze cu arma nucleară, respingând astfel acuzaţii ale Occidentului în acest sens.

„Declar aici, încă o dată, în faţa acestei Adunări, că Iranul nu a căutat niciodată şi nu va căuta nicoidată să fabrice o bombă atomică. Nu vrem armament nuclear”, a subliniat el în timpul reuniunii anuale a ONU, la New York.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62577640
”Va fi pace”. Plan spectaculos al lui Trump: Hamas eliberează ostaticii și iese din Palestina. Ce dă în schimb Israelul

Hamas va elibera toți ostaticii, vii și morți, după care se va dezarma și va părăsi Palestina, urmând ca Israelul să nu anexeze Cisiordania și Gaza. Planul aparține lui Donald Trump și este prezentat atât de Haaretz, cât și de CNN.

62578243
Trump, autorizat de Curtea Supremă a SUA să blocheze ajutoare externe în valoare de patru miliarde de dolari

Curtea Supremă americană a autorizat administraţia Trump să blocheze ajutoare internaţionale în valoare de peste patru miliarde de dolari, în pofida faptului că acestea au fost aprobate de către Congres, relatează AFP.

62577663
Chișinăul se pregătește pentru cele mai grave scenarii în ziua alegerilor: blackout, alerte cu bombă și atacuri cibernetice

Autoritățile din Republica Moldova iau în calcul posibile întreruperi de curent, alerte false și violențe în ziua alegerilor.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.