Iranul pune la încercare răbdarea Israelului. Gardienii Revoluţiei, anunț despre riposta: „Timpul este în favoarea noastră”

62476755

Perioada de aşteptare înaintea represaliilor Iranului împotriva Israelului ar putea să fie una lungă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, potrivit media de stat, transmite Reuters.

Orientul Mijlociu se pregăteşte pentru represaliile promise de Iran pentru omorârea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran pe 31 iulie. Israelul nu a confirmat, dar nici nu a negat că se află în spatele acestui omor.

'Timpul este în favoarea noastră şi perioada de aşteptare pentru acest răspuns ar putea să fie lungă', a spus Naini, referindu-se la represaliile împotriva Israelului. El a reiterat că 'inamicul' ar trebui să se aştepte la un răspuns calculat şi precis.

Liderii iranieni analizează toate circumstanţele, iar răspunsul Republicii Islamice ar putea să nu fie o repetare a operaţiunilor anterioare, a adăugat el, potrivit media de stat din Iran.

Iranul şi Hamas au acuzat Israelul de lovitura care l-a ucis Haniyeh la câteva ore după ce acesta asistase la învestirea noului preşedinte iranian, Masoud Pezeshkian, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62476731
Statul care este de acord să transfere mesaje între Putin și Zelenski. Ce interese are, de fapt, în Ucraina

India ar fi acceptat să transfere mesaje între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul rus Vladimir Putin.

62460864
Un criminal în serie care a dezmembrat mai mult de 40 de femei a evadat din închisoare, în Kenya. „Un vampir, un psihopat”

Collins Jumaisi, un bărbat din Kenya care a mărturisit uciderea și dezmembrarea a 42 de femei se numără printre cele 13 persoane care au evadat din arestul unei celule a poliției din Nairobi, a declarat poliția.

 

62476726
Scafandrii continuă misiunea de salvare a miliardarului Mike Lynch și a celorlalte persoane, după naufragiul iahtului de lux

Scafandrii continuă să caute corpul omului de afaceri britanic Mike Lynch, 59 de ani, şi a altor cinci persoane dispărute în naufragiul de luni dimineaţă al iahtului de lux sub pavilion britanic The Bayesian în largul coastelor Siciliei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.