În ce stare se află Donald Trump după ce s-a infectat cu coronavirus

×
Publicitate

Preşedintele Donald Trump prezintă ''simptome uşoare'' de COVID-19 şi îşi desfăşoară activitatea din izolare, dar este nevoit să-şi suspende campania electorală pe teren, potrivit unor oficiali ai Casei Albe citaţi de mass-media.

Două persoane avizate în privinţa stării sale de sănătate au declarat publicaţiei The Times că este vorba despre simptome asemănătoare unei răceli.

''Preşedintele nu este în incapacitate (de exercitare a atribuţiilor). El lucrează acum de la reşedinţa sa'', a spus la rândul său un oficial al Casei Albe.

În prezent se efectuează anchetele epidemiologice pentru stabilirea contacţilor lui Donald Trump şi ai Melaniei Trump, soţia sa, testată de asemenea pozitiv pentru COVID-19.

Fiul lor, Barron, în vârstă de 14 ani, a fost testat negativ, la fel şi fiica lui Trump din prima căsătorie, Ivanka Trump, împreună cu soţul ei Jared Kushner.

Ca măsură de precauţie, staff-ul vicepreşedintelui Mike Pence - acesta din urmă şi soţia sa, Karen, au fost testaţi negativ pentru COVID-19 - a fost separat de cel al lui Donald Trump.

Judecătoarea Amy Coney Barrett, nominalizată de Donald Trump pentru Curtea Supremă, a fost de asemenea testată negativ pentru COVID-19. Ea se întâlnise sâmbătă cu preşedintele, iar săptămâna aceasta a vizitat mai mulţi congresmeni din Senat, însoţită de vicepreşedintele Pence.

În timp ce-şi desfăşoară activitatea din izolare, preşedintele republican este nevoit să-şi anuleze toate deplasările şi activităţile electorale, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale la care se va confrunta cu democratul Joe Biden, care-l devansează în sondaje.

Donald Trump, care a minimalizat mereu gravitatea epidemiei de COVID-19 ce a provocat peste 200.000 de decese în SUA şi s-a arătat el însuşi neglijent cu măsurile de precauţie, rareori fiind văzut să poarte mască, a anunţat vineri dimineaţă pe Twitter că el şi Melania au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.

Chiar dacă el prezintă acum doar simptome uşoare, evoluţia bolii poate fi imprevizibilă, mai ales că Donald Trump intră în categoriile de risc pentru această boală, având în vedere în special vârsta sa de 74 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62150924
Noi restricții drastice în Europa, după explozia infectărilor cu coronavirus
În fața exploziei de îmbolnăviri de Covid, tot mai multe țări sunt obligate să impună din nou restricții. Parizienii vor fi siliți să-și reducă interacțiunile începând de luni, după ce în ultimele săptămâni numărul de cazuri a depășit zilnic 10.000.
62149781
Un nou potenţial vaccin anti-COVID-19 va fi testat pe oameni în Germania
Compania de biotehnologie IDT Biologika devine a treia companie germană de profil, după BioNTech şi CureVac, care poate testa pe oameni un vaccin experimental împotriva noului coronavirus, informează Reuters, citat de Agerpres.
62150721
Când ar urma să aibă loc a doua dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden
A doua dezbatere dintre președintele Donald Trump și contracandidatul său democrat Joe Biden este programată pentru data de 15 octombrie, în Miami, Florida.