"Facem să fie mai dificil pentru Putin să-şi continue războiul de agresiune cu încălcarea legii internaţionale şi tentativa sa cinică de a epuiza populaţia civilă din Ucraina prin campanii de bombardamente criminale", a anunţat Wadephul luni într-un comunicat, relatează Agerpres, care citează dpa.
În urma reuniunii miniştrilor de externe din Luxemburg urmează să se adopte sancţiuni împotriva unui număr record de persoane şi organizaţii acuzate că susţin efortul de război al Rusiei.
Potrivit unor oficiali ai UE, aproape 1.600 de persoane şi entităţi legate de complexul militaro-industrial rus vor fi vizate.
Sancţiuni suplimentare sunt plănuite împotriva a 77 de persoane şi entităţi implicate recent în organizarea a ceea ce UE consideră alegeri ilegale pentru Duma de Stat în teritoriile ocupate din Ucraina.
Wadephul, membru al Uniunii Creştin-Democrate a lui Friedrich Merz, nu a putut participa la reuniunea din Luxemburg de luni din cauza unei şedinţe a conducerii partidului de la Berlin.
"Sporim presiunea până când Putin este gata să negocieze serios despre pacea din Ucraina", a spus Wadephul.
"Mesajul este clar: Rusia nu poate şi nu va câştiga acest război", a adăugat el.