Fostul preşedinte american Joe Biden urmează să fie prezent la funeraliile Suveranului Pontif

62538318
Profimedia

Joe Biden urmează să fie prezent la funeraliile Suveranului Pontif, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, unde sunt aşteptaţi, între alţii, Donald Trump, Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski sau Ursula von der Leyen, relatează Reuters.

Joe Biden şi soţia sa Jill Biden sunt aşteptaţi la funeralii care vor avea loc sâmbătă, începând de la ora locală 10.00 (11.00, ora României), declară Reuters un purtător de cuvânt al fostului şef de stat.

Majoritatea celor 50 de şefi de stat şi zece monarhi care şi-au confirmat până în prezent prezenţa urmează să sosească la Roma începând de vineri.

După anunţarea morţii lui Francisc I, luni, comunitatea internaţională a reacţionat masiv.

Preşedintele american Donald Trump a fost primul care a anunţat luni că va fi prezent la funeralii, fără să cunoască data, care a afost anunţată marţi.

50 de șefi de stat și zece monarhi

”Voi merge împreună cu Melania la funeraliile Papei Francisc, la Roma. Abia aşteptăm să fim acolo!”, a scris pe reţeaua sa Truth Social preşedintele american, a cărui politică împotriva migranţilor a fost criticată adesea de către defunctul şef al Bisericii Catolice.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat, la rândul său, că va fi prezent.

”Ne vom afla la funeraliile Papei, aşa cum se cuvine”, a anunţat şeful statului francez într-o conferinţă de presă, în La Réunion, unde se află în prezent în vizită.

Premierul francez François Bayrou a anunţatcă nu va fi prezent la Roma.

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski şi-a anunţat, la rândul său, voinţa de a fi prezent la funeraliile Papei Francisc.

”Preşedinţia aşteaptă data funeraliilor Papei şi pregăteşte vizita preşedintelui la Roma, pentru a-şi lua adio de la Suveranul Pontif”, a anunţat anturajul preşedintelui ucrainean.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European Antonio Costa urmează să participe la aceste funeralii.

După funeralii, sicriul Suveranului Pontif urmează să fie transportat pentru ca să fie înhumat, confiorm voinţei sale, în Bazilica Sf. Maria Mare, la Roma, dedicată cultului Fecioarei.

Ecrane uriaşe urmează să fie instalate de-a lungul acestei rute.

Un grup de ”săraci şi nevoiaşi” urmează să fie prezent pe trepetele bazilicii, pentru a primi sicriul Papei, care a fost un apărător aprig al celor marginalizaţi.

Mormântul său va purta doar inscripţia ”Franciscus” şi urmează să fie vizitat de către credincioşi începând de duminică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62538310
Cu zâmbete și strângeri de mână: Aşa a început emisarul lui Trump a patra întrevedere cu Vladimir Putin

Un general rus de rang înalt a fost ucis într-un atentat cu mașină capcană la Moscova. Asta în timp ce emisarul special al președintelui Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin.

62467603
Donald Trump i-a sugerat lui Viktor Orban să-şi scoată ţara din UE. Reacția premierului ungar

Premierul ungar Viktor Orban a asigurat vineri că nu are nicio intenţie să-şi scoată ţara din UE, ci doreşte să o transforme pe aceasta din urmă împreună cu alţi politicieni conservatori pentru a fi "din nou ce a fost" odinioară.

62538268
O femeie transgender a fost atacată cu sabia în centrul Sofiei. „O să-i omor pe toți”

O femeie transgender a fost atacată cu sabia în centrul Sofiei de către un bărbat furios care îi spunea că nu ar trebui să existe și că o să-i omoare pe toți.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.